Diverse

Avem antrenori vâlceni de succes şi în Anglia. Dragoş Gâlicea este unul dintre ei!

Fotbalul implică sacrificii mari. Munca unui antrenor nu se rezumă doar la antrenamente pe teren. Este foarte important să te ţii la curent cu toate noutăţile din domeniu. Toate acestea îţi ocupă tot timpul, iar despre timp liber nu se poate vorbi decât atunci când dormi. După aceste principii se ghidează Dragoş Gâlicea, care îşi desfăşoară activitatea la Academia Eagles Football, din Londra. Cu ajutorul lui, vom înţelege mai uşor despre cum se lucrează într-o academie, într-un regim profesionist. O scurtă prezentare a acestui antrenor, în cele ce urmează:

„Fără antrenorii vâlceni, acum, aş fi fost un anonim în fotbal!”

„Am început să antrenez la FC Teleşpan, primul club privat din România, care a produs un număr important de fotbalişti valoroşi. Îi amintesc doar pe fraţii Florin şi Mihai Costea, Laurenţiu Brănescu şi nu numai. Am de învăţat continuu de la această meserie, caut metode de perfecţionare, de la alţi antrenori. Am învăţat de la toţi câte ceva, de la Teleşpan, Ciofâcă, Catrinoiu, Emil Popescu, Zguroiu, Bora, Lepădatu şi Marian Dincă – cu care am colabora excelent. Fără ei, aş fi fost un anonim dornic de muncă, însă niciodată un antrenor. Am lucrat în tot acest timp pentru clubul Inter Milano, prin celebrul Intercampus. Am muncit din greu şi, aici spun greu, prin prisma faptului că trebuia să fim adevăraţi pedagogi. La Vâlcea, exista acea presiune a statului social, unde, în funcţie de părinte, trebuia să pui eticheta pe copil. Am reuşit, de fiecare dată, să trec peste tot. Am unit grupele mele cu cele ale lui Iulică Dincă, pe-atunci la FC Ciobanu, lucrând într-un mediu sănătos. Spun sănătos pentru că, la ora actuală, un număr de 13 copii, cu vârste de 16 şi 17 ani, joacă titulari în Superligă”.

„Gabi Dumitru, patronul academiei, este un profesionist desăvârşit!”

„Apoi – capitolul Anglia. Mersul în străinătate este ca mersul în piaţă sau talcioc, pentru un pensionar responsabil: căutăm soluţii ieftine, pentru un trai mai dulce. În Londra, dacă vrei să reuşeşti, trebuie să munceşti, orice, oricum, oriunde, până când îţi găseşti chemarea într-un domeniu. Avem aici un om, pe Gabi Dumitru, care toată viaţa a trăit-o pe terenul de fotbal. A jucat la FC Argeş, Rapid, Craiova, Gloria, Bistriţa, Olimpia Satu Mare şi a adunat peste 300 de meciuri în Liga I. El a creat aici cea mai mare academie din Europa, pentru diaspora şi mi încredinţat grupa Under 10. La noi, există reguli stricte, de la care nu se abate nimeni, de la manager, până la copil şi părinte”.

„În sport, copilul trebuie să fie un prieten mai mic al tău! Şi nu banii!”

„Ideea e că copilul trebuie să te simtă ca un prieten mai mare. Da, copiii nu trebuie subestimaţi. Au discernământ în a face în a face diferenţa între bine şi rău, nu neapărat să ne evalueze. Eu percep munca cu copiii dintr-un alt unghi: e important să creăm caractere, să dăm societăţii ceva trainic, sănătos, mintal, să avem satisfacţia unui salut din partea copilului peste ani. Am observat un lucru destul de ciudat: suntem interesaţi de tot mai mulţi bani. E cea mai mare greşeală: toţi câştigăm cât valorăm. Sau cât oferim! Uneori, momentul de aduce o sumă, dar ne scoate datori! La asta trebuie să fim foarte atenţi! În meseria de antrenor, trebuie să iei sfaturi de la oricine. Chiar şi de la un antrenor simplu, din mediul rural. Noi lucrăm la un nivel, alţii au ajuns la perfecţiune. Mă refer aici la Ancelotti, Guardiola, Lippi, Mourinho şi, de ce nu, al nostru Mircea Lucescu. Odată, cineva, la care nu te aştepţi, îţi va spune un simplu: „Bună ziua, mister, vă mai amintiţi de mine? Vă mulţumesc că m-aţi dezvoltat ca om” Abia atunci vă veţi da seama că sunteţi antrenor de suflete. Regretatul antrenor emerit Traian Popa spunea deseori: Poţi să ai 100 de şcoli, dar, dacă nu au noroc şi ochi de antrenor, nu faci nimic!” Din ceea ce am observat, cea mai gravă problemă a noastră, ca naţiune, e acest sentiment de inferioritate, care ne face să ne detestăm pe noi înşine. Aici trebuie să lucrăm mai mult”, a spus Dragoş Gâlicea.
• Dănuţ OMEAG

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button