Social

Autorităţile din Mădulari, nevoite să facă faţă multor încercări în ultimele zile

Se spune că o nenorocire nu vine niciodată singură. Autorităţile locale din Mădulari au simţit acest lucru pe propria piele în ultimele zile. Pe lângă faptul că au fost tot timpul în priză în încercarea de a-i face pe cei întorşi din afara ţării să conştientizeze importanţa izolării la domiciliu, că s-au preocupat pentru igienizarea localităţii şi împrăştierea unor substanţe dezinfectante pe străzi, în toate satele, au fost nevoite să intervină, săptămâna trecută, şi pentru stingerea unor incendii de vegetaţie.

”În loc să asculte sfatul să stea acasă, unii s-au gândit că ar fi bine să dea foc la vegetaţia uscată de pe terenuri! Am anunţat pompierii, dar a fost dificil să stăpânim singuri flăcările în primă fază (pompierii nu vin cât ai bate din palme). Flăcările au intrat şi în pădure la unul din cele două incendii izbucnite! Acestea au fost stinse după 5 ore, timp în care membrii SVSU (Stan Dumitru, Ştefan Marian, Hăloiu Daniel Mihai, Stanciu Dumitru, Vrăjescu Ilie şi Popa Cristian Ştefan), ne-am mobilizat şi am luptat cu flăcările! Încă o dată, vă atragem atenţia că UTILIZAREA FOCULUI DESCHIS ÎN LOCURI CU PERICOL DE INCENDIU ESTE INTERZISĂ! Mulţumim celor care au răspuns apelului şi au dat dovadă de spirit civic!”, a transmis viceprimarul Ştefan Popa, după problemele cu care reprezentanţii Primăriei Mădulari s-au confruntat săptămâna trecută. După Coronavirus şi incendiile de vegetaţie, duminică noaptea şi pe parcursul zilei de luni, 23 martie, primarul Ion Dimulescu şi angajaţii din cadrul aparatului administrativ au mai fost supuşi unei încercări: de a menţine drumuri practicabile după căderile masive de zăpadă din ultimele ore. S-a intervenit cu utilajele din dotare şi material antiderapant.

În altă ordine de idei, pentru mădulăreni continuă să fie de actualitate mesajul: ”Vă rugăm ca atunci când vă întoarceţi în ţară să urmaţi următoarele sfaturi şi reguli pentru binele dumneavoastră cât şi al nostru al tuturor: să vă anunţaţi intenţia de a sosi pe teritoriul localităţii Mădulari (ACASĂ); să vă autoizolaţi timp de 14 zile la domiciliu, pe cât este cu putinţă, separat de restul membrilor din familie aflaţi deja în ţară; dacă nu puteţi să vă autoizolaţi (separat) de restul membrilor din familie, autorităţile statului sunt obligate să vă izoleze la domiciliu atât pe dumneavoastră cât şi pe restul familiei şi prietenilor cu care aţi intrat în contact. Vă rugăm să luaţi lucrurile în serios, deoarece problema răspandirii Coronavirusului ţine de responsabilitatea noastră, a tuturor. Dacă vă iubiţi familia, prietenii şi pe noi toţi, veţi înţelege gravitatea situaţiei. Pe perioada celor 14 zile, dacă resimţiţi probleme de sănătate, luaţi legătura telefonic cu medicul dumneavoastră de familie! Telefoane de contact: Primăria Mădulari: 0250.764116; Primar: 0728194172; Viceprimar: 0726800601; Medic de familie: 0744709529; Asistent comunitar Primărie: 0764381666”.

Articole Similare

Back to top button