Diverse

Augustus Constantin, observator în Olanda

În această săptămână au fost programate meciurile din etapa a II-a a grupelor Europa League, competiţie în care România are o singură reprezentantă, pe CFR Cluj, formaţie pentru care joacă şi vâlceanul Adiţă Păun. CFR face parte din grupa A, în care se mai regăsesc AS Roma, Young Boys şi CSKA Sofia. Un vâlcean a avut ocazia să urmărească pe viu unul din meciurile acestei runde. Este vorba despre fostul arbitru internaţional Augustus Constantin. Acesta a fost delegat ca observator la partida din Olanda, dintre AS Alkmaar şi croaţii de la HNK Rijeka, din grupa F, din care mai fac parte Real Sociedad şi Napoli. Gusti Constantin a avut rolul de a superviza prestaţia brigăzii din Rusia, ce i-a avut în componenţă pe Sergei Ivanov – Roman Usachev, Valeri Danchenko – Sergei Lapochkin. Partida a avut loc joi, 29 octombrie, după închiderea ediţiei.

Articole Similare

Back to top button