FotbalDiverse

Augustus Constantin, observator de joc la un meci al Ucrainei!

La unul din meciurile de fotbal de săptămâna trecută, desfășurate sub egida Ligii Națiunilor, a participat și vâlceanul Augustus Constantin, fost arbitru internațional. A avut calitate oficială, a fost observator de joc. ”Gusti” a fost delegat la partida dintre Ucraina și Armenia (Liga B), din grupa I, încheiată cu victoria echipei considerată gazdă. Ucraina a câștigat confruntarea cu scorul de 3-0. Bineînțeles, meciul nu a avut loc în țara afectată de război. S-a disputat la Lodz, în Polonia. Ucraina e pe primul loc în grupă, cu două victorii. Marți, 14 iunie, va da piept cu Irlanda. Tot mâine, România va întâlni Muntenegru. ”Tricolorii” sunt în grupa 3 a UEFA Nations League, unde se mai află, în afară de Muntenegru, Finlanda și Bosnia. Echipa lui Edi Iordănescu are trei puncte, cu două mai puțin decât lidera grupei, Bosnia. Partida dintre România și Muntenegru va începe la ora 21.45. Se va disputa tot pe stadionul din Giulești, la fel ca și cea cu Finlanda.

Articole Similare

Back to top button