Administratie

Ar putea fi primul an, în ultimele secole, fără Balul Oierilor, la Vaideeni

Foarte mulţi locuitori din comuna vâlceană Vaideeni sunt interesaţi şi întreabă dacă, pe 1 ianuarie, se mai organizează Balul Oierilor, un eveniment – tradiţie care are în spate cel puţin două sute de ani. Primarul Daniel Băluţă nu ne-a putut da un răspuns foarte clar la întrebarea pe care i-am adresat-o pe această temă, neştiind nici el, evident, cum va evolua pandemia şi ce măsuri vor mai lua autorităţile de la Bucureşti.

„Ceea ce pot să vă spun sigur este că, în situaţia în care vom avea voie să organizăm Balul Oierilor, şi ne dorim foarte mult acest lucru, ne vom mobiliza foarte bine chiar şi cu o zi înainte. În prezent, căutăm o soluţie şi pentru a le aduce o rază de bucurie copiilor din comună. I-am obişnuit ca, în fiecare an, să avem iluminat festiv şi, în ultima săptămână de şcoală, să le oferim cadouri. Nu vrem să renunţăm nici la această acţiune şi probabil că darurile le vom duce noi, din poartă în poartă, dacă nu găsim altă formulă. Dorim să oferim cadouri şi veteranilor de război, văduvelor, fluieraşilor, celorlalte grupuri şi ansambluri din comună. În total, vor fi în jur de 500 de pachete”, a anunţat primarul din Vaideeni. Din punctul său de vedere, sănătatea şi siguranţa oamenilor sunt pe primul plan şi va acţiona ca atare.

Articole Similare

Back to top button