Administratie

Anul acesta, comuna Valea Mare va avea cel puţin un cămin cultural modern

Primarul Constantin Briceag a făcut cadastrarea pentru cele două cămine culturale din Valea Mare, în ideea ca, anul acesta, să fie reabilitate total. Cele două clădiri, din Drăganu şi Delureni, au fost construite în urmă cu zeci de ani, iar în prezent se află într-o avansată stare de degradare. „La ora actuală, ne apropiem de final cu investiţiile în infrastructură – drumuri şi utilităţi, aşa că putem să folosim o parte din resurse şi pentru astfel de obiective. Următorul pas este să realizăm studiile de fezabilitate, proiectele tehnice, iar apoi, dacă nu reuşim să obţinem finanţare de la judeţ sau de la Bucureşti, sigur că vom trece la execuţie cu fonduri din bugetul local. Dacă nu vom găsi alte soluţii, cel puţin unul dintre căminele culturale va fi modernizat din surse proprii. Nu cred că le-aş putea face singur pe amândouă, deoarece trebuie neapărat să reabilitez şi drumul de la monument până la naţionalul care duce la Bălceşti. La fel, trebuie făcut ceva şi cu podul din zona respectivă. L-aţi văzut în ce hal este!”, a anunţat Constantin Briceag, primarul comunei Valea Mare. Social-democratul a admis că, deşi nu stă pe roze cu banii, nu mai poate amâna refacerea căminelor culturale, deoarece şi localnicii au devenit mai insistenţi pe acest subiect şi spun că au nevoie de un spaţiu aşa cum se cuvinte pentru diverse evenimente şi festivităţi.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button