Diverse

Antrenorul Oltchim-ului îşi doreşte ca limba oficială la acţiunile echipei să fie cea română

• conducerea clubului chimist a anunţat sancţiuni pentru jucătoarele autohtone care nu vor comunica, în cadrul antrenamentelor, cu stranierele, în limba română

La finalul unuia dintre antrenamentele de săptămâna trecută, handbalistele de la Oltchim au primit o anexă a regulamentului de ordine interioară, în care le este impusă comunicarea în limba română. Conducerea CS Oltchim a luat această măsură în ideea că va exista în scurt timp o comunicare mai bună între jucătoarele din ţară, conducere tehnică şi straniere. Astfel, handbalistele autohtone sunt stimulate să le ajute pe colegele lor de alte naţionalităţi să înveţe să comunice mai uşor în română. Vor fi şi sancţiuni, în cazul în care româncele nu înţeleg mesajul şi vor continua să le explice colegelor ce trebuie să facă într-o altă limbă decât cea română. „A primit fiecare fată câte o anexă a unui regulament de ordine interioară, în care se specifică, cu sancţiunile de rigoare, că la acţiunile echipei ordonate, la antrenamente, meciuri, şedinţe, limba vorbită este cea română. Asta nu cred că face altceva decât să grăbească procesul acesta de învăţare. Comunicarea e lucrul naibii! Din păcate, sunt foarte multe fete care vorbesc doar limba engleză. Este foarte bine să cunoşti limba engleză, dar poţi să-i explici colegei, ce i-ai transmis în engleză şi în româneşte. Sper că aşa comunicarea va fi mai bună. Această măsură nu vizează stranierele, ci româncele, care trebuie să le explice colegelor de altă naţionalitate şi în română ce înseamnă anumite cuvinte, mesaje, pe care stranierele nu le cunosc. Ele se opresc doar la engleză şi până la urmă toată lumea învaţă mai bine engleza decât română”, a explicat Radu Voina. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button