Liga III

Antrenorul Narcis Enăchescu e ferm: „Voi demisiona, dacă jucătorii nu-şi încasează salariile”

enachescuPentru Ghecon Lăpuşata, actuala ediţie competiţională s-a încheiat mai devreme de termenul stabilit de FRF, din cauza faptului că jucătorii au ales să nu se mai prezinte la ultimul meci din campionat, cu Minerul Mătăsari. Motivul care i-a determinat pe fotbaliştii lui Narcis Enăchescu să nu se mai deplaseze în Gorj l-ar constitui neachitarea drepturilor salariale pe ultimele două luni. După cum precizam anterior, trupa din Lăpuşata a luat pauză chiar şi în ceea ce priveşte antrenamentele. „Nu putem vorbi de rezultate şi pretenţii, atâta timp cât jucătorii nu-şi primesc salariile, mai ales că o parte dintre ei poate doar din fotbal trăiesc. Nu poţi munci pe burta goală şi să faci deplasarea la antrenamente pe banii tăi. Dacă această situaţie va continua, eu voi demisiona, pentru că trebuie să mi se asigure o stabilitate în cadrul echipei pentru a-mi face un plan solid de acţiune. Important e să nu pierdem jucătorii de bază, care au fost mereu aproape de echipă, pentru că e greu să aducem alţii de valoarea lor”, a punctat antrenorul Narcis Enăchescu.
Pentru că nu s-a prezentat la meciul cu Minerul Mătăsari, clubul Ghecon Lăpuşata va fi amendat de FRF cu suma de 10 milioane lei vechi.

FRF interzice jocuri de Liga a III-a la Berbeşti

Dacă în cei doi ani de prezenţă la nivelul Ligii a III-a Ghecon a evoluat în campionat cu derogare de la FRF, în ceea ce priveşte dimensiunea regulamentară stadionului, din această vară acest lucru nu va mai fi posibil. Astfel, trupa din Lăpuşata va trebui să aleagă între baza sportivă din Horezu sau una din Râmnic, pentru a mai putea juca la acest nivel. „Se va introduce sistemul de licenţiere UEFA, astfel că stadionul din Berbeşti nu va mai putea fi folosit de noi. Nu ne rămâne decât să semnăm un nou acord, pentru o bază sportivă conformă cu normele forului fotbalistic european”, a mai menţionat Enăchescu.

„Mazilu a aşteptat rezultate care n-au apărut”

Preşedintele echipei de fotbal din comuna Lăpuşata susţine că s-a ajuns în această situaţie delicată din cauza rezultatelor slabe: „În mod sigur, jucătorii o să-şi încaseze salariile, dar nu ştiu exact când. Patronul Dan Mazilu a aşteptat şi el rezultate bune în acest sezon, lucru care nu prea s-a întâmplat, de aceea a refuzat să le mai dea bani pentru o perioadă. Chiar dacă se vorbeşte că Narcis Enăchescu n-ar mai rămâne pe bancă din această vară, din diverse motive, acest lucru nu este deloc adevărat. Cert e că zilele acestea se va trage linie şi vor fi excluşi din lot jucătorii care n-au confirmat deloc în acest sezon”.

Dan Mazilu: „Eu le-am cerut jucătorilor să câştige măcar un meci în două luni, iar ei nici măcar asta n-au reuşit”

Deputatul Dan Mazilu ne-a declarat că, peste aproximativ trei săptămâni, va avea loc o şedinţă tehnico-administrativă la care vor participa inclusiv jucătorii, în urma căreia vor fi rezolvate problemele stringente. „Dacă memoria nu-mi joacă feste, în urmă cu două luni, am vrut să desfiinţez echipa, din cauza rezultatelor slabe înregistrate în campionat. Atunci, jucătorii mi-au cerut să nu fac asta şi şi-au luat angajamentul că vor continua să evolueze pe gratis până la finele sezonului, fără a avea pretenţii salariale. În general, munca se plăteşte, dar ei nu mi-au dovedit că muncesc. Eu le-am cerut să câştige măcar un meci, iar ei n-au reuşit nici măcar asta. Nu pot să mă fac de râs cu o echipă care face doar act de prezenţă în Liga a III-a. În ceea ce priveşte banca tehnică, sunt şanse mari să continuăm tot cu Narcis Enăchescu şi din vară”, ne-a declarat Dan Mazilu.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button