Diverse

Judeţul Vâlcea a mai pierdut un „cavaler al fluierului” de Liga I

Dan Berbecaru s-a retras din arbitraj

Judeţul Vâlcea a mai rămas doar cu trei arbitri de centru în primul eşalon fotbalistic al ţării. Este vorba despre Adrian Comănescu, Augustus Constantin şi Teodor Crăciunescu. Un al patrulea reprezentant al judeţului în Liga I, ce a făcut parte din corpul de elită al „cavalerilor fluierului” din fotbalul autohton, Dan Victor Berbecaru, s-a retras de curând din activitate. O problemă de sănătate l-a determinat să ia o astfel de decizie. În 2004 a suferit o operaţie la tendon, peste care a trecut cu bine şi a reuşit să revină în circuit. Afecţiunea la nivelul tendonului avea însă să recidiveze câţiva ani mai târziu. În 2010 a fost nevoit să se opereze din nou, recuperarea nu a decurs foarte bine şi astfel Dan Berbecaru a fost nevoit să renunţe la o activitate pe care a practicat-o timp de aproape 17 ani. Din punct de vedere regulamentar, ar mai fi putut să oficieze meciuri la cel mai înalt nivel în România încă doi ani şi jumătate. Însă, după 7 sezoane în Liga I, în care a arbitrat de vreo două ori un Craiova – Dinamo (primul în sezonul 2002 – 2003, încheiat la scorul de 3-1 pentru formaţia din „Bănie”) şi alte meciuri „tari” din primul eşalon (în total, 63 de partide pe prima scenă fotbalistică a ţării), Dan Berbecaru a pus punct capitolului arbitraj în ultima etapă a sezonului 2010-2011.

Centralul vâlcean, premiat de CCA

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a chemat pe arbitrul vâlcean la meciul de la Chiajna, dintre Victoria Brăneşti  şi Gloria Bistriţa (încheiat la scorul de ), pentru a-i recunoaşte meritele în arbitraj. Dan Berbecaru, alături de Irina Mîrţ şi Ioan Onicaş au primit din partea CCA câte o cupă şi o diplomă pentru întreaga activitate depusă în sportul-rege. „Am început să arbitrez pe la 26 de ani. Acum am 43 şi jumătate. Aş mai fi putut continua încă vreo doi ani, însă, din păcate, problemele de sănătate nu mi-au permis să mai arbitrez. Am suferit o operaţie la nivelul tendonului şi recuperarea nu a decurs aşa cum mi-aş fi dorit. Am încercat, dar n-am putut reintra în regimul de efort dorit. Sunt momente în care am dureri şi atunci când merg. În aceste condiţii, am fost nevoit să renunţ. Îmi pare rău, dar din păcate nu pot face nimic. Rămân cu multe amintiri din arbitraj. Au fost şi momente plăcute şi mai puţin plăcute, ca dealtfel, în orice activitate. Cu siguranţă, nu voi putea uita vreodată anii petrecuţi în arbitraj”, a spus Dan Berbecaru, după ce a ieşit oficial din rândul arbitrilor. Vlad Andrei Berbecaru, fiul fostului cavaler al fluierului, ar putea continua tradiţia în familie. Juniorul din familia Berbecaru nu are însă nici trei anişori, aşa că nu e încă timpul pentru astfel de calcule. Şansele să activeze peste ani tot în domeniul sportiv sunt totuşi destul de mari, pentru că provine dintr-o familie de sportivi. Bunicul, Petre Berbecaru, a fost implicat la început în fotbal, iar de peste 20 de ani este în conducerea celei mai titrate echipe de handbal din România, Oltchim Rm. Vâlcea. De curând, Petre Berbecaru a devenit chiar preşedintele echipei fanion a României din handbalul feminin românesc. Iar mama micuţului Vlad Andrei este nimeni alta decât fosta handbalistă a Oltchim-ului şi căpitan al acestei formaţii, Mihaela Ilie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button