Liga IV

Antrenorul a înscris în derby-ul local Mădulari – Gușoeni. S-au consemnat și două autogoluri

Sâmbătă, 8 octombrie, CS Mădulari și CS Gușoeni, două echipe din localități învecinate, au avut meci direct în Liga a IV-a. Gazdele, cu pretenții la primul loc, porneau cu prima șansă. S-au ridicat la nivelul așteptărilor, dar nu fără să transpire. Gușoeni nu a cedat ușor. Chiar a condus cu 1-0. Deschiderea scorului s-a produs în minutul 32. O neînțelegere între portarul Fyfy Bălan și Andrei Drăgușin s-a soldat cu un autogol. Nu a fost singurul. La poarta cealaltă, Răcsăndoiu și-a învins coechipierul, pe Fidriloiu, spre final de repriză, în minutul 42. Înainte de pauză, antrenorul-jucător Octavian Marinescu a adus-o pe Mădulari pentru prima dată în avantaj. A fost chiar 3-1 după prima parte. În prelungiri, trupa primarului Daniel Dimulescu a primit o lovitură de pedeapsă, pentru un henț. Sică Vlad a stabilit scorul pauzei.

La 10 minute de la reluare, golgheterul formației primarului Nicolae Concioiu, Mădălin Roșu, a redus din diferență (3-2), însă ea s-a refăcut. Pe final a ieșit în evidență atacantul de la Mădulari, Bogdan Mihăilă, care a punctat de două ori, în minutele 65 și 90. Au mai înscris și oaspeții o dată, prin Dragoș Lupu. S-a terminat 5-3 pentru Mădulari. E a doua victorie consecutivă. În prelungiri a intrat pe teren și Dumitru Stanciu, care vine după o operație grea, la genunchi.

Articole Similare

Back to top button