Administratie

Amenajarea Vârfului Ţurţudan şi conectarea la sistemul de gaze din Boiţa, printre obiectivele primarului din Brezoi

Primarul Robert Schell, de la Brezoi, şi-a propus ca, anul viitor, să amenajeze Vârful Ţurţudan şi să-l transforme într-unul dintre principalele obiective turistice din Nordul judeţului Vâlcea. De curând, a finalizat studiile aferente acestui important proiect, rămânând ca, în cel mult câteva luni, să identifice sursa de finanţare.

„Sigur că vom încerca să realizăm această investiţie cu fonduri europene şi cred că avem şanse să reuşim. În paralel, continuăm şi studiile pentru forajele de apă geotermală şi căutăm soluţii pentru gaze”, a anunţat edilul PNL. Rugat să detalieze ultimul punct atins, Robert Schell a explicat că a solicitat un aviz de la Transgaz, iar soluţia propusă de operator l-a surprins. „Ei spun că trebuie să ne legăm la magistrala de la Râureni, dar cum să spargem … să traversăm tot municipiul Râmnicu Vâlcea? Soluţia dată de ei pare o nebunie! Din punctul meu de vedere, cea mai bună variantă este să ne conectăm la magistrala de la Boiţa. Asta înseamnă că investiţia trebuie promovată de Guvern pentru extinderea reţelei până la Brezoi. Apoi, în oraş, ne-am descurca, dar important este să ajungem cu aducţiunea aici. Introducerea gazelor în localitate va fi una dintre priorităţile mandatului viitor”, a declarat Schell. Întrebat de ce ar fi interesaţi de gaze cetăţenii din Brezoi, în condiţiile în care, metaforic vorbind, cade pădurea pe ei, primarul oraşului a spus că încălzirea pe lemne presupune un disconfort şi cheltuieli tot mai mari. „Avem peste o mie de apartamente, iar costurile încălzirii cu lemne au crescut enorm. Este mai ieftin cu gaze, la ora actuală. La noi, s-au construit foarte multe magazii, pe malul râului… o bătaie de cap în plus pentru oameni. Urmează să amenajăm faleza, pe fonduri europene şi nu va mai fi loc pentru aceste construcţii improvizate. Bineînţeles însă că, înainte, trebuie să găsim o variantă… care ar fi, repet, gazele naturale”, a completat edilul PNL.

Articole Similare

Back to top button