Liga IV

Alin Savu, autorul unei „cvintuple” în Liga a IV-a

* jucătorul de la Oltul Ioneşti 2009 a marcat de cinci ori într-un meci, deţinând un record în acest sens

Încă de la începutul sezonului competiţional 2008-2009, ziarul ARENA VÂLCEANĂ a publicat, după fiecare etapă desfăşurată, nouă casete care au conţinut principalele informaţii cu privire la meciurile din Liga a IV-a. Această metodă constructivă de a pune la dispoziţia cititorilor cele mai elementare detalii despre jocurile oficiale este poate nemaiîntâlnită în presa locală din ţară. Doar ziarele centrale de specialitate – gen Prosport şi GSP – au mai prezentat o asemenea situaţie. În baza datelor adunate în prima parte a turului, vă vom prezenta şi câteva impresii vizavi de nivelul acestui eşalon competiţional, cât şi jucătorii cei mai în „vână” din „Elită”.

Formula „AS” – câştigătoare la Ioneşti

În timp ce Dinamo Bucureşti i-a avut timp de câteva sezoane pe atacanţii-minune Claudiu Niculescu şi Ionel Dănciulescu – cunoscuţi în lumea fotbalului drept cuplu de atac N&D – la Ioneşti s-a constituit din acest campionat o formulă magică, pe care noi am denumit-o Formula „AS”, alcătuită din Adrian Albinaru şi Alin Savu. Ambii jucători sunt un fel de N&D ai judeţului, între cei doi existând o colaborare excelentă, chiar şi cu ochii închişi – cum se exprima un apropiat de-al celor doi fotbalişti. După prima jumătate a acestei ediţii de campionat, Alin Savu deţine mai multe recorduri. Exceptând faptul că este golgheterul echipei sale şi al campionatului – cu 23 de „boabe” la activ – atacantul echipei din Ioneşti a marcat de două ori de meci, adică „duble” cu găleata. De asemenea, în etapa a şaptea, fostul jucător venit liber de contract de la „U” Cluj a înscris de cinci ori în porta celor de la Progresul Măldăreşti, „cvintupla” sa fiind singura înregistrată până acum.

Voicu, Dincă şi Deliu au reuşit câte patru goluri

Există fotbalişti care au marcat şi de patru ori pe meci. Spre exemplu, Sorin Voicu (FOTO) de la Cozia Călimăneşti a profitat de slaba pregătire a celor de la Nova Turist şi a punctat de câte ori a avut ocazia. De asemenea, Gabriel Dincă – fiul antrenorul Iulică Dincă – a reuşit aceeaşi performanţă în etapa a zecea, tot împotriva jucătorilor pregătiţi de Augustin Amati. Şi, deşi nu o să vă vină să credeţi, tot Nova Turist este echipa în poarta căreia un alt jucător a reuşit să marcheze de patru ori. Deliu – de la Olteţul Alunu – este autorul acestei performanţe, în ultima rundă a turului, ce a avut loc pe 5 decembrie.
Să trecem şi la cei care au reuşit hat-trick-uri – adică, în traducere liberă, din limba engleză, „trucul cu pălăria” , deoarece… cu cât mai multe goluri, cu atât mai bine! Astfel, prima „triplă” din tur i-a aparţinut lui Adrian Mitrea de la Cozia Călimăneşti. În aceeaşi categorie mai intră, dacă vă vine să credeţi, Alin Savu – credeaţi că s-a terminat cu el, nu? – Daniel Săndulescu (Progresul Măldăreşti), Răzvan Milosteanu (Minerul Berbeşti), Robert Gherghe (Progresul Măldăreşti), Florin Ban (Nova Turist), Adrian Albinaru (Oltul Ioneşti 2009 –  două „triple”), Nedescu (Cozia Călimăneşti), Andrei Fistogeanu (AS Şirineasa – acesta are în cont „trei triple”), Adrian Antonescu (Olteţul Bălceşti), Lala (Conexin Runcu), Tică Negrescu (Posada Perişani), Florin Căpătan (Posada), Laurenţiu Pufu (Posada) şi Ioniţă (CSM Drăgăşani).

Hai cu „dubla”, frate!

Tot în Liga a IV-a, am avut parte de aproximativ 70 de „duble”, adică de fotbalişti care au înscris două goluri, în cel puţin un meci. Dintre aceşti marcatori, lider s-ar părea că rămâne tot golgheterul echipei din Ioneşti, acesta putându-se mândri cu faptul că a izbutit această performanţă de … câteva ori bune (sincer, m-am cam pierdut la numărare!) Practic, cum facem, cum nu facem, tot de Savu dăm în încercarea noastră de a analiza pe larg evoluţia echipelor. Vorba unui zicale care circula în „mandatul” lui Ceauşescu. „Mi-era frică să deschid şi conserva de peşte, că poate găseam şi acolo moaca lui Ceauşescu”. La fel e şi cu fostul divizionar „A”. Cam orice calcul am face, tot el pe primul loc. Nu are rost să-i enumerăm pe toţi care au înscris o „dublă”, deoarece cam toate echipelor au minim un jucător care a reuşit această „ispravă”.

Olteţul Alunu a realizat scorul campionatului

Runda inaugurală a actualei ediţii de campionat, ce a avut loc pe data de 22 august, nu a adus nicio surpriză. Doar Cozia Călimăneşti – una dintre favoritele la promovare – a plecat cu un punct de pe terenul din Măldăreşti (scor 2-2), acolo unde a întâlnit Progresul, echipă aflată în primul an de prezenţă în Liga a IV-a, după mai bine de 20 de „hibernat” pe la „Onoare”. „E rezultatul care s-ar putea să ne coste la finalul campionatului”, avea să spună mai târziu antrenorul Gabriel Mangalagiu, vizavi de acest meci. În rest, senzaţia campionatului, Oltul Ioneşti 2009, a rupt plasa formaţiei din Bălceşti, care a decis să ia parte la competiţia celor mai tari din judeţ „pe burta goală” – cum s-ar spune într-un limbaj mai plastic. În rest, Olteţul Alunu s-a impus cu 9-0 în faţa celor de la Nova Turist, stabilind scorul turului, iar cele mai multe goluri au fost marcate în partidele Cozia Călimăneşti – Nova Turist şi Nova Turist – Olteţul Bălceşti. În confruntarea desfăşurată pe „sinteticul” din Zăvoi, băieţii pregătiţi de Gabriel Mangalagiu s-au impus cu 9-2, în timp ce, la Govora, ultima clasată a furat-o cu 8-3 de la Nova Turist, într-un meci în care s-a marcat mai ceva ca în curtea şcolii.

Conexin Runcu, specialistă în 0-0

Tot în tur, şapte dintre dueluri s-au terminat nedecis, cu scorul de 0-0. Trei dintre aceste rezultate aparţin celor de la Conexin Runcu, care au remizat cu Voinţa Orleşti, AS Şirineasa şi AS Mihăeşti, de fiecare dată pe teren propriu. Celelalte partide care s-au terminat printr-un rezultat alb sunt următoarele: AS Şirineasa – Damila Măciuca, CSM Drăgăşani – AS Şirineasa, Dinamo Rm. Vâlcea – CSM Drăgăşani şi Minerul Berbeşti – Lotru Brezoi. Per ansamblul turului, am avut parte de 22 de rezultate de egalitate. De asemenea, scorurile de 2-1 şi 2-0 au fost cele mai des întâlnite.

În etapa a 4-a a plouat cu goluri

În etapa cu numărul 16 s-a marcat de cele mai puţine ori. Doar 23 de goluri s-au înregistrat pe cele nouă terenuri care au susţinut la acea vreme meciurile din Liga a IV-a. La polul opus, al rundei caracterizate printr-o ploaie de goluri, se situează cea cu numărul 4, care a „cules” 45 de „boabe”, adică o medie de cinci pe meci. Doar la Călimăneşti şi Măciuca s-a marcat de câte două ori, în rest, spectatorii au avut ce vedea şi nu s-au plictisit în spatele gardurilor.

Cei mici au înscris de circa 900 de ori

Pe primele trei poziţii în clasamentul de juniori al Ligii a IV-a se situează formaţii provenite din mediul urban: Lotru Brezoi, Cozia Călimăneşti şi Dinamo Rm. Vâlcea. Din câte se pare, în mediul rural, e mult mai dificil să formezi o echipă competitivă, din moment ce aria de selecţie este mult mai restrânsă. Chiar dacă pasiunea faţă de sport e mult mai mare printre copiii care cresc la sat, aceştia nu pot beneficia de condiţii de antrenament la fel de bune ca cei de la oraş, astfel că diferenţa de valoare şi de pregătire este una, până la urmă, lesne de înţeles. În timp ce echipele de seniori au marcat 618 goluri, cei mici i-au depăşit cu mult la acest capitol, aceştia putându-se lăuda cu aproximativ 900 de goluri. S-au înregistrat chiar şi scoruri demne de notat în calendar: Cozia Călimăneşti a administrat celor de la Nova Turist un 20-0 de „rămâneai cu gura căscată”, iar celor de la Progresul Măldăreşti „doar” un 13-0.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button