Diverse

Alin Olaru, la primul joc al sezonului, în Liga a II-a

Majoritatea arbitrilor vâlceni din lotul naţional au fost delegaţi în week-end. Iulia Demetrescu a condus un meci de Liga a III-a, din seria formaţiilor vâlcene. A împărţit dreptatea pe teren pe stadionul Extensiv, unde Universitatea Craiova 2 a primit vizita celor de la Filiaşi. Întâlnirea s-a încheiat la scorul de 2-1 pentru oaspeţi. Soţul Iuliei, fostul secretar general al AJF Vâlcea, Daniel Demetrescu a avut calitatea de observator la un meci din Liga I de fotbal… feminin. A urmărit prestaţia brigăzii la jocul dintre CSM Alexandria (pentru care joacă două vâlcence, Alexandra Nica şi Iulia Iorgoni) şi Heniu Prundul Bârgăului (din Bistriţa-Năsăud), partidă câştigată de oaspete cu 4-0. Tot ca observator a fost delegat şi Grigore Tomoiagă la meciul de Liga a III-a dintre CS Hunedoara şi Sănătatea Servicii Publice Cluj, care s-a terminat la scorul de 2-0 în favoarea gazdelor. La Liga a II-a, judeţul Vâlcea a avut doi reprezentanţi din breasla ”fluieraşilor”. Alexandru Mihăilă a fost asistent la partida dintre Dacia Unirea Brăila şi Concordia Chiajna (0-2), iar Alin Olaru a condus primul său joc al sezonului în eşalonul secund, la Timişoara. A arbitrat jocul dintre Ripensia şi Astra Giurgiu, câştigat de bănăţeni cu scorul de 2-1. La Liga I, Marius Badea, din calitate de arbitru asistent, a fost ”martorul” primei înfrângeri a campioanei en-titre, CFR Cluj, după şapte etape în care a obţinut maxim de puncte. Dan Petrescu a revenit cu ghinion pe banca ardelenilor. CFR a pierdut cu 1-0 duelul din deplasare, cu FC Botoşani. Badea trece printr-o perioadă excelentă. A început sezonul cu Supercupa României, ulterior acesteia fiind delegat de şapte ori în Liga I, în opt etape!

Articole Similare

Back to top button