Diverse

Alex Ciobanu, antrenor principal la Oţelul Galaţi

În 2015, juniorii republicani A din Zăvoi, de la CSM Rm. Vâlcea, au obţinut una dintre cele mai mari performanţe de la nivel juvenil. Au avut un sezon foarte bun, încheiat cu o calificare în finala Cupei Federaţiei, care s-a disputat la Mogoşoaia. Pe banca tehnică a „municipalilor” s-a aflat atunci Alex Ciobanu. Ulterior despărţirii de CSM, acesta a ajuns în Oman. Între timp, a revenit pe „plaiuri mioritice”, iar în urmă cu câteva zile a fost numit antrenor principal la o echipă de tradiţie din fotbalul românesc. Este vorba despre Oţelul Galaţi, formaţie care activează în Liga a III-a. Gruparea pe care o pregăteşte se află pe locul secund în acest moment în Seria I, la trei puncte în spatele celor de la Aerostar Bacău. La debutul lui Alex Ciobanu ca principal pe banca tehnică a „oţelarilor”, gruparea din Galaţi a consemnat o remiză pe teren propriu, scor 1-1, cu Csikszereda Miercurea Ciuc. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button