Administratie

Aleca vrea să reabiliteze baza sportivă din Bălceşti, pentru a combate viaţa sedentară în rândul copiilor şi tinerilor

Constantin Aleca, primarul oraşului vâlcean Bălceşti, îşi doreşte şi caută soluţii ca, în curând, să construiască o tribună la stadionul din localitate şi să refacă pista de atletism din jurul acestuia. Edilul PNL se gândeşte chiar mai departe şi speră să obţină finanţare europeană sau guvernamentală pentru a reabilita şi extinde baza sportivă, în aşa fel încât, în următorii ani, tot mai mulţi copii şi tineri din zonă să aibă posibilitatea de a face mişcare şi de a practica disciplinele sportive pe care le îndrăgesc. „În mod normal, Guvernul ar trebui să aibă un program naţional prin care să combată viaţa sedentară în rândul tinerilor şi să ne ajute pe noi, primăriile, să refacem bazele sportive care funcţionau odinioară. Din păcate, însă, noi solicităm sprijin, iar Executivul nu ne ajută cu nimic. Anul trecut, mi-amintesc că erau chiar candidaţi din Vâlcea pentru Parlament care se băteau cu pumnii în piept că vor milita pentru finanţarea bazelor de agrement, pentru sprijinirea sportului, a tinerilor. Se pare că, după ce au fost aleşi, după ce au ajuns la Putere şi şi-au văzut sacii în căruţă, au uitat, dar eu îmi fac datoria şi le reamintesc. Guvernul trebuie să ne ajute, pentru că are această posibilitate. Nu am fi solicitat sprijin dacă bugetele noastre locale ne-ar fi permis să facem astfel de investiţii. Noi tot încercăm şi prin programe europene să atragem finanţare, dar, aşa cum ştiţi, pentru că suntem un oraş mic, avem punctaj mic şi e greu să reuşim”, a declarat liberalul. Aleca a adăugat că, în condiţiile în care oraşul Bălceşti nu va fi sprijinit nici de această dată, va încerca să recondiţioneze baza sportivă cu resurse locale. Întrebat dacă atitudinea ostilă a Guvernului faţă de comunitatea sa are legătură cu faptul că este primar PNL, Aleca a spus că nu crede acest lucru, întrucât reprezentanţii administraţiei publice centrale s-au comportat la fel şi în lunga perioadă în care oraşul Bălceşti a avut la conducere un pesedist. După cum probabil se ştie, cea mai recentă lovitură dată de Guvernul Tudose comunităţii din Bălceşti a fost alocarea pe OUG 28, când localitatea a primit zero lei pentru drumuri şi utilităţi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button