AJF încearcă să elimine falsurile în acte prin introducerea unei reguli în cazul jucătorilor noi legitimaţi, veniţi din alte judeţe

Asociaţia Judeţeană de Fotbal transmite că, de acum înainte, jucătorii în vârstă de 18 ani sau mai mari, care sunt născuţi în alte judeţe şi doresc să se legitimeze pentru prima dată la un club/asociaţie sportivă din cadrul AJF Vâlcea sunt obligaţi să aducă de la AJF-ul judeţului unde sunt născuţi un act justificativ din care să rezulte că nu figurează în evidenţele asociaţiei respective. În caz contrar, AJF Vâlcea nu-i va legitima. Motivul este acela că, de-a lungul timpului, au existat cazuri de jucători care au venit la echipe din judeţul Vâlcea şi s-au legitimat deşi erau legitimaţi şi la alte formaţii, din judeţele de unde proveneau.

Ultimele probleme de acest gen au apărut la Valea Mare şi Mihăeşti

Ultimele cazuri de acest gen au fost la Valea Mare şi Mihăeşti. Echipa din Valea Mare a avut trei jucători în această situaţie. Este vorba despre Ion Ilie Costin şi George Mihai Radu, care au venit să se legitimeze la Viitorul, în judeţul Vâlcea, deşi mai erau legitimaţi şi la o echipă din comuna Coteana, judeţul Olt, dar şi despre Daniel Buzatu, jucător care mai era legitimat la o grupare din Iancu Jianu. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Doru Dudiţă, care s-a legitimat la AS Mihăeşti, deşi nu-şi încheiase socotelile cu formaţia FC Cisnădie, din judeţul Sibiu.
Astfel, Asociaţia Judeţeană de Fotbal roagă echipele să nu mai folosească jucători pe fals, cu dublă legitimare şi îi atenţionează pe cei care recurg la astfel de tertipuri că amenzile sunt foarte mari, iar jucătorii respectivi riscă sancţiuni drastice. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button