Liga IV

”A fost un meci urât. Luăm doar rezultatul din acest joc. Am dat dovadă de lipsă de maturitate și luciditate”

FC Păușești Otăsău a obținut a 16-a victorie din acest sezon. Lidera Ligii a IV-a s-a impus cu scorul de 2-1 în partida cu a patra clasată, Minerul Costești. Oaspeții au avut trei cartonașe roșii. Primul l-a primit Ciuculan, pentru că și-ar fi scuipat adversarul. Apoi a văzut roșu Ariciu și în cele din urmă portarul, pentru al doilea galben.

”Am deschis scorul prin Nonis Duca. Pentru 2-0 a marcat Pătrănoiu, din corner. Am mai avut ocazii, chiar și din 3 metri am trimis mingea în portar. Au marcat și adversarii, pe o lipsă de atenție a noastră, după un corner, prin Voicu. De aici s-a creat o tensiune. Nu am fost suficient de maturi. Ne-a lipsit luciditatea. Sincer, a fost un meci urât, deși așteptările erau altele la un joc între două echipe bune ale campionatului. Costești este o echipă valoroasă, care dacă ar elimina actele de indisciplină, poate pune probleme oricărei formații. Ce pot să reproșeze? La primul roșu, jucătorul a scuipat adversarul. Ce trebuia să facă arbitrul? Să-i dea șervețelul să-l șteargă. Și celălalt roșu a fost la fel, meritat. Poate al doilea, la Ariciu, putea fi evitat în primul rând de jucătorul lor. Știind că are un galben, putea evita contactul cu portarul nostru care prinsese mingea în mână! Felicit brigada de arbitri pentru că nu a tolerat actele de indisciplină, nici de o parte, nici de cealaltă! Cu astfel de arbitraje cu siguranță jucătorii își vor vedea doar de joc și respectul față de adversarii de competiție va crește! Asta e opinia mea. Referitor la cei de la Costești, până la urmă e treaba lor cum procedează. Nu-i judec eu pe alții. Repet, nici noi nu am fost ce trebuie. Puteam să gestionăm altfel jocul. Victoria e meritată. Luăm doar rezultatul din acest meci. Altfel, trebuie să ne trezim. Fiecare jucător trebuie să-și facă o auto-evaluare după această partidă, să-și pună niște semne de întrebare, inclusive eu. Băieții și-au dorit, dar au dat dovadă de lipsă de maturitate. Asta le reproșez”, a declarat Robert Olaru, antrenorul de liderei Ligii a IV-a.

Articole Similare

Back to top button