Liga V

Tică Nistor, Progresul Măldăreşti: „Vom fi mereu pe podium”

Cu toate că a avut un parcurs destul de bun în acest an competiţional, Progresul primarului Ionel Dragu şi al lui Tică Nistor a clacat exact în momentele când nu avea voie şi, astfel, a trebuit să îşi ia adio de la promovare. În pofida acestui aspect, delegatul echipei din Măldăreşti a declarat că, pentru băieţii săi, fotbalul este mai plăcut la ţară, unde suporterii sunt aproape de ei chiar şi în deplasare. Totodată, Tică Nistor a mai precizat că pentru ei, sportul înseamnă pe lângă plăcerea de a juca şi imaginea lor prezentată în ziare.

„O să fim mereu printre primele echipe la finalul de campionat, pentru că, dincolo de plăcerea de a practica fotbal organizat pe un teren bun, contează şi ce scriu ziarele despre noi. Nu trebuie să ne facem de râs în campionat şi, de aceea, cred că în Liga a IV-a îţi trebuie totuşi ceva mai multă pregătire. Finalul de campionat ne-a prins foarte prost, deoarece nu am mai putut să ne reunim în formula completă pentru a mai disputa meciurile din ultimele etape. De aceea am şi fost înfrânţi la scor de Victoria Frânceşti. Dacă am fi promovat am fi avut mult de lucru, deoarece trebuia să mai aduc câţiva jucători care să facă faţă în Liga a IV-a. În vacanţa de vară trebuia să ne pregătim, să facem antrenamente, lucru care este cât se poate de dificil. Majoritatea copiilor care joacă la echipă muncesc pe perioada verii pentru a face şi un ban în plus şi, cu siguranţă, nu aş fi putut să-i strâng. E destul de greu când vorbim de sportul la ţară, comparativ cu cel de la oraş. Chiar şi aşa, am făcut o figură frumoasă în campionat, iar locul 3 confirmă acest lucru. La acest nivel sunt mulţumit de echipa mea”, ne-a spus Tică Nistor.
„Faţă de anul trecut, când ne situam în cea de-a doua jumătate a clasamentului, în acest campionat am demonstrat că ştim fotbal şi că ne putem menţine pe podium. Cu excepţia a 4-5 echipe, restul sunt destul de slăbuţe ca valoare. Dintre toate formaţiile, mi-a plăcut în mod special de FC Băbeni. Eugen Roşu are o fabrică de scos talente pe bandă. E diferenţă mare între echipa lui, FC Băbeni şi a noastră. La el, antrenamentele se respectă, în timp ce la noi jucătorii vin doar la meciurile oficiale. De aceea, cred că Roşu va face treaba bună cu echipa lui, în pofida faptului că anul acesta a ratat promovarea. Cred că, dacă vor continua aşa, la anul ei vor fi cei care vor promova. Aş dori să felicit campioana acestui an, Victoria Frânceşti, pentru că au obţinut ceea ce şi-au dorit atât de mult. Le doresc succes în Liga a IV-a şi să ne reprezinte cu demnitate zona noastră. Sunt sigur că vor fi la înălţime”, a mai spus delegatul echipei Progresul Măldăreşti.
Luna viitoare, va avea loc în Măldăreşti ediţia a 4-a a Memorialului „Nicolae Manea”, un eveniment fotbalistic ce constă într-o serie de meciuri la care vor lua parte patru echipe.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button