Liga V

Oaspeţii nu-şi predau uşor armele

Zorile Scundu – Inter Suteşti

În seria a 2-a din Liga a IV-a nu s-a stabilit deocamdată campioana. Damila Maciuca, lidera de moment, nu are decât două puncte avans faţă de următoarea clasată. Deşi a avut mari ambiţii în actualul campionat, formaţia lui Marian Pătruşcă, Inter Suteşti, a rămas cu mult în spate de ocupanta primului loc. Momentan, doar cinci puncte o despart pe Inter de un loc pe podium, care, de altfel, ar putea mulţumi până la urmă oaspeţii de săptămâna aceasta. În cealaltă tabără, Titi Ţăpârlan nu este obişnuit cu eşecul, mai ales când este vorba de meciuri jucate pe teren propriu. În ultima etapă, Zorile a pierdut în deplasare pe terenul celor de la Damila Maciuca cu scorul de 4-2, fiind determinaţi ca în această duminică să remedieze eşecul printr-o victorie. E un meci greu pentru ambele echipe, dar Inter vrea să lupte pentru un loc pe podium. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button