Liga IV

Deznodământ aşteptat

Dinamo Rm. Vâlcea – Viitorul Rm. Vâlcea 4-0

Antrenorul Viitorului, Dobrin Ionescu, a acceptat încă dinaintea partidei ideea că le va fi foarte greu băieţilor săi să se impună pe terenul formaţiei lui Mustăţea. Însă spera într-o minune, mai ales că în minutul 11 al meciului, Niţulescu, după o centrare a lui Comănescu, a luat la ţintă bara porţii gazdelor. A fost un semn că lucrurile puteau merge bine pentru Viitorul. Dar visurile le-au fost repede spulberate oaspeţilor, într-un moment de ghinion pentru formaţia lui Ionescu, în minutul 13, de Buga, ce a încântat asistenţa printr-un super-gol. Dintr-o lovitură liberă, de pe la aproximativ 25 de metri, a trimis balonul direct la vinclu: 1-0.

Cu 10 minute înainte de finalul primei reprize căpitanul dinamoviştilor, Tîrş, a dus scorul la 2-0 după o greşeală în apărarea oaspete. Astfel, soarta meciului devenea tot mai previzibilă. Viitorul s-a descurcat bine pentru o formaţie care tinde spre Liga a V-a, chiar s-a ridicat la nivelul adversarei sale, însă fără a ameninţa victoria echipei gazdă. Lipsa de experienţă a juniorilor lui Dobrin Ionescu a făcut ca Viitorul să rateze câteva şanse bune de a-şi îmbunătăţi imaginea după acest joc. Comănescu şi compania s-au aflat de câteva ori în faţa golului, dar n-au putut concura cu „alb-roşii”, care au mai valorificat două dintre ocazii în partea secundă a întâlnirii. Mai întâi, veteranul Dobay Popescu, din colţul apropierea colţului careului, a făcut uitată execuţia lui Buga din prima repriză, reuşind şi el un euro-gol ce a contat pentru 3-0, iar apoi juniorul Olaru a stabilit scorul final, de 4-0 pentru Dinamo. Astfel, „câinii” se apropie de podium, dat fiind ajutorul pe care, fără să vrea, li l-au dat AS Şirineasa, învingând pe CSM Drăgăşani. Mustăţea se teme, însă, să nu piardă avantajul câştigat în runda următoare, la Berbeşti, când va trebui să se descurce fără câţiva titulari care, dat fiind faptul că etapa se dispută la mijlocul săptămânii când toată lumea e la serviciu, nu pot veni la meci. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button