Liga V

Gazdele vor revanşa

Ştiinţa Grădişea – Luceafărul Pesceana

În etapa de săptămâna aceasta, în seria a treia din Liga a V-a, se vor întâlni două dintre cele mai în formă echipe prezente în grupă. Primarul din Grădiştea, Ilie Boiangiu, vede în această partidă o revanşă, un meci de orgoliu, în condiţiile în care echipa sa a pierdut în tur în faţa grupării delegatului Mirel Dincă. „Este un meci foarte greu. Sper să ne luăm revanşa din tur. Adversarii sunt foarte puternici, lucru confirmat în mare măsură şi de locul 2 în clasament, pe care îl ocupă în momentul de faţă. Nu avem nici o emoţie, deoarece evoluăm pe teren propriu, un avantaj enorm până la urmă. Sunt convins de reuşita băieţilor mei şi le urez succes”, ne-a spus Ilie Boiangiu.

Primarul Boiangiu crede în jucătorii tineri

Edilul din Grădiştea, un puternic susţinător al tinerilor din localitate, nu şi-a propus pentru acest an competiţional vreun obiectiv anume, deoarece, conform declaraţiilor sale, are în vedere ca, începând cu această primăvară, să reglementeze situaţia cu baza sportivă şi apoi ca juniorii din echipă să devină mult mai experimentaţi. „Doresc în primul rând să am o echipă competitivă şi, de aceea, voi introduce pe teren, începând cu această etapă, mai mulţi tineri, întocmai pentru a căpăta mai multă experienţă de joc. Vreau ca din campionatul viitor să am o grupare formată majoritar din tineri de 15-16 ani, pentru ca pe viitor să ne propunem un obiectiv serios, de genul promovării. Însă, până atunci, am făcut depus documentaţia pentru baza sportivă, deoarece vreau să o modernizez pentru ca băieţii mei să joace în condiţii optime. Vreau ca toţi tinerii din comună să fie atraşi de fenomenul sportiv şi, de aceea, trebuie să le creez condiţii ideale de desfăşurare a activităţilor sportive”, a mai completat primarul Boiangiu.
În tabăra oaspeţilor, delegatul Mirel Dincă nu va admite o înfrângere, el fiind încă supărat că lipsa financiară pe care o traversează echipa sa nu a putut duce la îndeplinirea obiectivului propus: promovarea. Dar, acest aspect nu va conta în partidele din etapele rămase, deoarece Luceafărul Pesceana va încerca să cumuleze maximum de puncte din tot atâtea meciuri disputate.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button