Liga V

Trupa primarului Ionel Dragu s-a instalat pe prima poziţie

Retro Bărbăteşti – Progresul Măldăreşti 1-2

La finele etapei precedente, gruparea primarului Ionel Dragu, Progresul Măldăreşti, şi-a adjudecat, deocamdată, prima poziţie în clasament, după ce a învins în deplasare pe Retro Bărbăteşti, cu scorul de 2-1. Pentru acest prim loc pe care îl ocupă în momentul de faţă Progresul Măldăreşti a contribuit exclusiv remiza pe care au înregistrat-o în urmă cu două etape fostele ocupante ale primelor două poziţii: FC Băbeni şi Victoria Frânceşti. În ceea ce priveşte partida din deplasare de la finele acestei săptămâni, delegatul echipei, Tică Nistor ne-a declarat că a fost una destul de dificilă, deoarece, ca de fiecare dată, gazdele nu s-au lăsat uşor învinse şi au avut un foarte bun.

Golul victoriei a fost marcat în minutul 93, când arbitrul de centru, Hoarcă a acordat un penalti oaspeţilor, pentru o intervenţie neregulamentară în careu. „A fost foarte greu să ne impunem contra celor de la Retro Bărbăteşti, o formaţie, de astfel, pe care o ştiam destul de ambiţioasă. Cele două goluri marcate de noi au aparţinut lui Popescu şi Cârjan. De asemenea, pot spune că, în pofida acestui scor, am ratat foarte mult, am mai avut cel puţin 7-8 ocazii de a mai înscrie, dar până la urmă contează că am reuşit să plecăm cu cele trei puncte, lucru care ne-a adus pe primul loc în clasament. Deocamdată suntem lideri şi sper să ne menţinem până la final pe acest loc. Vor mai urma meciuri grele, cu FC Băbeni, Victoria Frânceşti şi Unirea Tomşani. Acestea sunt partidele care trebuie tratate cu maximă seriozitate şi de la care nu trebuie să plecăm învinşi”, a spus delegatul de la Progresul Măldăreşti.

Progresul a câştigat şi restanţa de joia trecută

Rezultatul de la finele săptămânii a fost precedat de un alt succes al echipei din Măldăreşti. Joia trecută, Progresul a disputat în deplasare meciul restant din cadrul etapei a 17-a împotriva echipei Flacăra 2005 Horezu (amânat pentru că la vremea respectivă terenul II din Treapt era inundat şi nu permitea desfăşurarea partidei). Ca şi duminică, băieţii lui Tică Nistor s-au impus de asemenea cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Aniţescu şi Emil Gânju.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button