Politica

Un inspector de la Finanţe ameninţă angajaţii administraţiei din Mihăeşti

• Pentru că doreşte cu orice preţ să candideze şi să câştige alegerile în comuna lui Nicolae Stănică

Setea şi disperarea după putere i-au întunecat de tot minţile tovarăşului Neluş, fostul primar din Mihăeşti, care dă din nou cu bâta în baltă. Ca şi când n-ar fi fost de ajuns relele comise în trecut, el a dat buzna zilele acestea în primărie pentru a-i ameninţa pe funcţionari că, dacă va fi ales la alegerile din iunie, îi va lăsa fără locuri de muncă. Câţiva martori ai întâmplării ne-au informat că fostul edil s-ar fi lăudat că, pentru a reuşi să câştige competiţia cu liberalul Nicolae Stănică, este „trimis de Finanţele Publice”. În legătură cu ameninţările lansate de fostul primar din Mihăeşti, în prezent angajat pe un  post de inspector în cadrul DGFP, încă nu am reuşit să obţinem punctul de vedere al directorului general Gheorghe Gogârnoiu, ocupat pesemne zilele acestea cu lucruri mult mai importante.

Dar cu siguranţă că domnia sa nu va permite amestecarea numelui instituţiei în probleme politice şi va reacţiona conform aşteptărilor, luând şi măsurile ce se impun. Probabil că, în condiţiile în care actuala administraţie din Mihăeşti va sesiza Parchetul, procurorii vor declanşa şi o anchetă cel puţin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, ameninţare şi şantaj.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button