Liga V

Trupa lui Oaie, în scădere de formă?

• Victoria Frânceşti vrea victoria cu AS Bărbăteşti

Deşi a înregistrat o primă victorie în acest retur cu ultima clasată, Sportul Genuneni, gruparea condusă de Ion Oaie, Victoria Frânceşti, a avut totuşi ceva emoţii în runda precedentă. Lidera seriei a 3-a, a reuşit să învingă cu 3-2, la diferenţă de doar un gol, o echipă care până acum nu a emis nici un fel de pretenţii în campionat, dar care, cu siguranţă, îşi va apăra în continuare şansele pe care le are. Astfel, pentru a-şi consolida şansele la promovare, Victoria Frânceşti va trebui să aibă un parcurs impecabil, fără nici o greşeală, în condiţiile în care următoarele două clasate din grupă sunt determinate să câştige campionatul anul acesta şi să forţeze şi ele promovarea. Duminică, băieţii din Frânceşti vor întâlni pe AS Bărbăteşti, grupare care, în pofida poziţiei ocupate în clasament (locul 14), îşi va apăra corect şansele şi va lupta de aşa natură să arate liderului că are un  cuvânt greu de spus şi că nu-şi va vinde uşor pielea.

Astfel, jucătorii de la Victoria Frânceşti, printre care îi amintim pe Deaconu, Zăvoi, Duţescu şi Tarara, vor avea meciuri grele, iar fiecare partidă în parte trebuie tratată cu maximum de prudenţă, deoarece  Progresul Măldăreşti şi FC Băbeni aşteaptă ca liderul să comită o greşeală, pentru a trece pe prima poziţie. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button