Politica

Nicolae Bărbuş – viitorul primar de Băbeni

• Când doi se ceartă, al treilea câştigă

La Băbeni, datorită veşnicului scandal dintre primar şi viceprimar nu s-a făcut mai nimic în ultimii ani. Infrastructura este la pământ, industria neschimbată, investiţii zero, drumuri proaste, normal, aleşi incompetenţi! Cetăţenii au sesizat că Ion Bărbuş şi Dănuleţ ori au ceva probleme la mansardă, ori sunt mânaţi în tot ce fac de cu totul alte interese decât cele afişate. De aceea, ei s-au reorientat, iar în mai-iunie, alegerile ar putea fi câştigate foarte uşor de fostul primar, Nicolae Bărbuş. Deşi Ion Cîlea, liderul judeţean al PSD, susţine că N. Bărbuş va candida din partea partidului său, în Băbeni, umblă vorba că fostul edil ar dori să intre în competiţia electorală în calitate de independent. Puţin probabil! În opinia social-democraţilor, această ipoteză pare un scenariu fantezist scos pe piaţă într-un moment de disperare de ciolănarii care ar trebui să-şi pregătească bagajele de la Primărie.

Unii spun că ar fi un zvon lansat de primar, prin căţeii săi de serviciu. Alţii cred că Ioan Bărbuş e pe dinafară cu multe şi nu-l cred în stare să recurgă la astfel de tactici de luptă. Într-adevăr, şi nouă ni s-a părut că actualul primar prinde puţine momente în care manifestă luciditate. PD-L-ul s-a prins cel mai repede de acest lucru şi l-a trimis la plimbare. Probabil că la aceeaşi concluzie va ajunge şi despre noua achiziţie, Dănuleţ Moise, care – vorba unui cetăţean – „nici acesta nu e pe treaba lui”. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button