Să vă lăudaţi, accept… dar cu adevăruri!
Meciurile amicale n-au prea mare relevanţă, iar conducătorii cluburilor vorbesc despre ele doar atunci când obţin victorii. Aşa se face că săptămâna trecută cei de la Minerul Berbeşti anunţau bucuroşi victoria cu 4-3 în faţa drăgăşenenilor de la CSM, în timp ce antrenorul „învinşilor” declara tot presei că meciul s-a terminat… egal, 3-3! O practică de genul acesta aparţinea antrenorilor de la cluburile de copii şi juniori care mergeau prin alte judeţe şi veneau în faţa presei vâlcene să se laude cu victorii de răsunet. Îmi amintesc că acum câţiva ani, nu prea mulţi, un antrenor de la un club de copii şi juniori a disputat cu echipa sa un meci amical la Curtea de Argeş. Întâmplarea a făcut ca să mă aflu în zonă şi să stau discret, ultimele zece minute din meci, în tribună. De la spectatori am aflat că era scorul de 4-2 pentru vâlceni. Până la final au mai marcat ambele echipe de câte două ori, dar cum astfel de meciuri, ca şi cele amicale de care vorbeam la început, nu erau oficiate de arbitri care să noteze scorurile, un gol se pare că a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Aşa că, fiind incert rezultatul final iar meciul doar unul amical fără nici o importanţă, am preferat să nu scriu nimic în ziar. Surpriza cea mare a fost atunci când unul dintre colegii mei mi-a adus, înainte de închiderea ediţiei, o scurtă ştire în care vorbea despre partida pe care o văzusem. Antrenorul i-a declarat colegului meu că meciul a fost câştigat de către echipa sa cu, atenţie!, 10-2. Normal, n-am publicat o asemenea dezinformare, iar în zilele ce au urmat am mers să vorbesc cu antrenorul. L-am luat pe ocolite… nu i-am spus că ştiam adevărul. Susţinea minciuna una şi bună, ba chiar se supărase pe mine că n-am acceptat să se publice în ARENA rezultatul comunicat de el. „Pă ce că vă dăm informaţii şi vă spunem pe unde ne ducem şi ce facem, voi nu scrieţi nimic? Păi copiii care au dat golurile ar fi cumpărat ziarul să-şi vadă numele în ziar!” – mi-a explicat senin, minţind cu neruşinare. N-am rezistat şi i-am spus că, de fapt, am fost la meci şi am văzut realitatea. A rămas perplex. I-am relatat finalul de meci cu lux de amănunte şi i-am spus că, în realitate, scorul a fost 5-4 pentru el, nu 10-2. A lăsat privirea în jos şi mi-a spus: „Aşa e… dar vezi, noi antrenorii de la copii şi juniori avem salarii mici. Mai luăm de la părinţi câte un ban… trebuie să ne lăudăm cu ceva. Mai e şi şeful nostru cel mare despre care trebuie să scrieţi, vă rog frumos, că îi aducem cele mai calde mulţumiri pentru sprijinul acordat. El trebuie să afle că obţinem numai victorii, că dacă nu câştigăm fiecare meci cică facem firma de râs!”
Revin în final la cele prezentate în primele rânduri şi spun că, spre deosebire de o echipă care a jucat în alt judeţ, cele două grupări, din Berbeşti şi Drăgăşani, au evoluat aproape de casă şi meciul a fost văzut de câţiva spectatori care ne-au comunicat rezultatul real. Reprezentantul unei echipe a spus că echipa sa a învins. Reprezentantul celeilalte echipe a spus că meciul s-a terminat egal. Unul dintre ei a minţit, era clar, şi am aflat cine, dar mincinosul n-a avut demnitatea să dea un telefon la redacţie şi să spună măcar atât: „Îmi cer scuze!”… Cu astfel de oameni se face fotbalul vâlcean la cel mai de jos nivel al lui, nu doar competiţional!
Florin MĂNOIU
