Politica

Horia Horăscu – senator de Prundeni

• însă doar în cazul în care votul uninominal va fi adoptat

Parlamentarii din Comisia de Cod electoral au stabilit câteva principii de bază privind proiectul de vot uninominal, votate de majoritatea partidelor. Astfel, s-a stabilit să existe atâtea colegii câţi parlamentari sunt, iar fiecare partid să aibă un singur candidat într-un colegiu. Redistribuirea mandatelor să fie direct proporţională cu voturile primite, iar pentru a câştiga un colegiu va fi nevoie de 50 % plus unu din sufragii. Pragul electoral va rămâne de 5 % pentru ca partidele să intre în Parlament, însă, membrii Comisiei nu au decis încă ce prag va fi pentru minorităţi şi independenţi. Proiectul va fi definitivat în Comisie, săptămâna viitoare, şi va intra în plenul Camerei Deputaţilor pentru a primi votul final.

Forma proiectului discutată zilele trecute nu este cea asumată de Guvern, dar păstrează principiul scrutinului majoritar într-un singur tur. După trei runde de negocieri cu Pro Democraţia, PNL, PSD, PC şi UDMR au căzut de acord să susţină această variantă. Democrat-liberalii nu au participat la negocieri, dar au anunţat că vor vota orice formă de vot uninominal convenită de PSD şi PNL. În judeţul Vâlcea, până săptămâna aceasta, oficial îşi anunţase intenţia de a candida pentru Senat doar omul de afaceri Ion Tudor (PSD). Miercuri, şi primarul comunei Prundeni, social-democratul Ion Horia Horăscu ne-a mărturisit că doreşte să candideze pentru o funcţie de senator, dar doar în condiţiile în care alegerile din noiembrie vor avea loc prin sistemul de vot uninominal. Horăscu spune că, astfel, ar putea ajuta mult mai mult nu doar comuna Prundeni, ci întreaga zonă de sud a judeţului Vâlcea, cum de altfel a făcut-o şi până acum. „Eu l-am rugat pe domnul Ion Cîlea să vină să candideze pentru Senat pe zona de sud a judeţului, însă dumnealui este interesat prea mult de preşedinţia Consiliului Judeţean. Pentru Camera Deputaţilor, nu puteam candida pentru că îl avem deja pe Vasile Bleotu. Mă gândesc foarte serios să candidez, aşadar, pentru Senat, şi doar în condiţiile în care va fi adoptat votul uninominal. Eu cred că zona de sud a Vâlcii ar avea foarte mult de câştigat dacă ar avea un senator. Aş putea, din această postură, să ajut enorm nu numai Prundeniul, ci toate localităţile din zonă”, ne-a precizat Ion Horia Horăscu.  
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button