Fără paşi greşiţi
Oltchim Rm. Vâlcea – Lada Togliatti
• pentru a-şi păstra intacte şansele de a accede în semifinale, vâlcencele trebuie să le învingă pe rusoaice • meciul se dispută vineri, 15 februarie, cu începere de la ora 20.00, în Sala Traian • biletul de intrare costă 20 de lei
Egalul de la Nurnberg trebuie definitiv dat uitării. Oltchim Rm. Vâlcea nu mai are voie să facă de-acum nici un pas greşit pentru a-şi asigura prezenţa în semifinalele Ligii Campionilor. În următorul meci din Grupa 1, care va avea loc vineri, 15 februarie, în Sala Traian, vâlcencele vor primi vizita formaţiei ruse Lada Togliatti. Gruparea din ţara campioanei mondiale nu traversează deloc o perioadă fastă din existenţa sa. Aşa cum se cunoaşte, plecarea „magicianului” Evgheni Trefilov şi-a câtorva jucătoare la Zvezda Zvenigorod (mutare care s-a produs la începutul anului 2007) a scăzut din forţa echipei din Togliatti.
Chiar şi aşa, în sezonul trecut, Lada a izbutit să ajungă până în finala Ligii Campionilor, pe care însă a pierdut-o în faţa formaţiei daneze Slagelse. În prezent, pe banca tehnică a echipei ruse stă tânărul antrenor Alexey Gumyanov, în timp ce pe teren greul este dus de patru campioane mondiale (Irina Bliznova, Ludmila Postnova, Maria Sidorova şi Nadeja Muravieva).
Ne-au „furat” Cupa Cupelor în 2002
Cele două echipe care se vor înfrunta la finele săptămânii la Rm. Vâlcea s-au înfruntat în septembrie 2007 la Supercupa Europei, competiţie organizată în Sala Traian, atunci când echipa pregătită de Gheorghe Tadici şi Seviştean Popa s-a impus fără drept de apel, cu scorul de 31-23. Altfel însă, Oltchim-ul nu are deloc antecedente favorabile în faţa echipei din Togliatti, care-a izbutit ca-n sezonul 2001-2002 să-şi adjudece Cupa Cupelor, după o finală câştigată chiar în dauna grupării vâlcene. A fost 32-27 pentru Oltchim în Sala Traian, însă 20-28 în Rusia, iar echipa antrenată atunci de Evgheni Trefilov îşi trecea în palmares un trofeu care avea să ajungă totuşi la Vâlcea ceva mai târziu, mai precis după cinci ani, în 2007.
„Fluieraşi” din Polonia
Partida dintre Oltchim Rm. Vâlcea şi Lada Togliatti se dispută vineri, 15 februarie, cu începere de la ora 20.00, în Sala Traian. Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri din Polonia, formată din doi fraţi: Arkadiusz şi Leszek Solodko. Delegat din partea EHF va fi austriacul Gustav Burziwal.
Pentru acest meci, conducerea clubului Oltchim a decis ca preţul unui tichet de intrare să fie de 20 de lei. În total, vor fi puse în vânzare pentru publicul vâlcean aproximativ 800 de bilete, care vor putea fi cumpărate începând de marţi, de la casele de bilete situate la Sala Traian. Aşa cum se cunoaşte, sunt deja achiziţionate de la începutul sezonului un număr de 700 de abonamente.
Nicolae CIUCESCU