Politica

Ţărăniştii vâlceni consideră că locuitorii din Comuna Tomşani trebuie să scape de primarul Dumitru Pearcu

Ţărăniştii vâlceni au decis să-şi selecteze cu mai multă atenţie candidaţii la alegerile locale din acest an. Ioan Iordăchescu, liderul judeţean al PNŢCD, a avertizat structurile din teritoriu ale partidului că nu va mai accepta „candidaţi cocoşaţi”, preferând ca, în cazul în care într-o localitate, nu se poate baza pe o echipă serioasă, pe „bărbaţi adevăraţi”, capabili să înfrunte „mitul primarului”, mai bine să nu se înscrie în competiţie. „Dar eu cred că, în foarte multe localităţi, vom găsi oameni serioşi, dispuşi să participe la schimbare. Aşa cum am găsit şi la Tomşani. Eu cred că domnul Stelian Geamănu are puterea şi capacitatea de a le explica oamenilor cât de necesară este această schimbare”, a precizat Iordăchescu.

Stelian Geamănu, candidatul PNŢCD pentru funcţia de primar al comunei Tomşani, este om de afaceri, iar averea şi-a acumulat-o muncind peste hotare. Geamănu vine cu o nouă mentalitate şi speră că cetăţenii din Tomşani îi vor fi aproape. „Înainte de 1994, am plecat să lucrez în străinătate, pentru că, în ţară, posibilităţile erau reduse. Când m-am întors, m-am retras la Tomşani şi am dorit să deschid o afacere, să investesc în ceva, însă, nu s-a putut. Nu aş vrea să comentez acest aspect şi nici să dau vina pe cineva. Cert este că, în cele din urmă, cu banii strânşi peste hotare, am construit o pensiune la Costeşti, acolo s-a putut. Am decis să candidez la funcţia de primar, pentru că, la Tomşani, situaţia este din ce în ce mai dezastruoasă. Mi-aduc aminte când eram elev – exista în comună un centru de legume şi fructe, o unitate care exporta în peste 16 ţări. După Revoluţie, această unitate putea să se dezvolte, dar se pare că potentaţii vremii au dorit să o distrugă. Aşa s-a întâmplat cu multe altele. La Tomşani, nu s-a mişcat nimic pentru comunitate, ba din contră, poate că gropile sunt mai mari, lumea a sărăcit şi mai mult. Ţăranii ajung cu greu la terenurile pe care le cultivă, pentru că inclusiv drumurile laterale sunt lăsate în paragină. Una peste alta, oamenii fug de la ţară pentru că nu li se oferă condiţii minime pentru un trai normal. Mă uit la comunele vecine şi văd că acolo s-a făcut treabă. De ce nu se poate face şi la Tomşani? Cât de mult va mai fi tolerată nepăsarea primarului? Culmea, posibilităţi există, dar din păcate, la Tomşani, nu se vrea, se face totul de mântuială. De exemplu, cu puţin timp în urmă s-a făcut o asfaltare. S-au cărat câteva maşini de macadam, s-a turnat pe marginea drumului, iar pe urmă s-a întins direct pe pământ. Cât a costat lucrarea aceasta şi cât o să ţină? La Măldăreşti şi Pietrari s-a asfaltat până sus, pe culmile dealurilor; numai la Tomşani nu se poate – drumurile laterale sunt sub orice critică, nici cu căruţa nu mai pot fi parcurse. A fi primar înseamnă să-ţi ajuţi comunitatea – asta nu a înţeles edilul de la Tomşani, care mai mult se serveşte pe el, se autoserveşte, cum s-ar spune”, a spus dezamăgit Stelian Geamănu. Ioan Iordăchescu, preşedintele PNŢCD Vâlcea, a fost mai tranşant: „Aşa se întâmplă mai peste tot. Aşa se practică. Bugetul este o victimă a celor care vor să fure cu neruşinare şi bagă mâna cât se poate în banii comunităţii”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button