Economie

Cercetări unicat, realizate de ElectroVâlcea

2007 a fost un an cu foarte multe împliniri şi pentru firmele de construcţii din judeţul nostru. Una dintre cele mai importante societăţi de profil, SC ElecroVâlcea SRL, şi-a extins activitatea, pe lângă lucrările de construcţii şi instalaţii contractate finalizând şi câteva etape importante pe proiectele de cercetare, derulate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. „Suntem angrenaţi în cinci proiecte majore de cercetare în domeniul electrotehnic. Din câte ştiu eu, firmele din judeţul Vâlcea nu prea mai derulează proiecte de cercetare pe acest segment. În afară de Institutul de criogenie, a cărei menire aceasta este: să facă cercetare aplicată şi, dacă poate, fundamentală.

Noi facem un proiect de cercetare aplicată pe care sperăm să-l ducem la bun sfârşit în prima parte a anului 2009. Cercetarea constă într-un studiu al materialelor electroizolante ce intră în componenţa izolaţiilor cablurilor de medie tensiune. Mai avem un proiect legat de studiul abrazării, un procedeu nou de structură ce se aplică materialelor zincate termic sau chimic, fără a se strica acoperirea acestora. Este o noutate absolută în domeniu şi foarte utilă în industrie. Efectul acestui procedeu pe materiale este unul anticoroziv. În plus, le face mai durabile. Avem şi cercetări legate de controlul prin satelit al unor parametri ai instalaţiilor de protecţie catodică. Un alt proiect vizează realizarea şi punerea în fabricaţie a unui dispozitiv de protecţie a consumatorilor casnici la supratensiuni accidentale, care în acest moment nu există nici pe piaţa românească. Este vorba despre o cercetare aproape fundamentală, pe care o realizăm alături de Institutul de Cercetări pentru Electrotehnică din Bucureşti şi Băneasa SA. Un astfel de dispozitiv, pe bază de siliciu, din câte ştiu eu, nu se mai fabrică nicăieri în lume. Se lucrează şi la un brevet de invenţie pe treaba asta şi cred că rezultatul cercetărilor va fi unul extraordinar”, ne-a precizat Ovidiu Ciogescu, managerul general de la ElecroVâlcea, societate în cadrul căreia a fost înfiinţat chiar un departament special pentru cercetare. Coordonatorul acestuia este doamna Liana Tudosie, doctorand la Facultatea de electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. „Doamna Liana Tudosie este un câştig pentru Râmnicu Vâlcea, pentru întregul judeţ. În viitorul apropiat se va vorbi foarte mult despre dânsa, pentru că este un specialist desăvârşit. La acest departament, am cooptat şi câţiva tineri de mare perspectivă, ingineri foarte buni, toţi au sub 35 de ani, au poftă de muncă şi o pregătire excepţională. Vrem să-i încurajăm, pentru că merită, să-şi ţinem aproape, oferindu-le salarii bune şi condiţii”, a mai adăugat Ovidiu Ciogescu. În afara activităţilor privind cercetarea, echipa de la ElectroVâlcea a fost preocupată în ultima vreme de finalizarea unor obiective cum ar fi centrele de îngrijire a bătrânilor de la Milcoiu şi Băile Govora. În curs de finalizare se află lucrările de construcţie la Palatul Copiilor Horezu şi Clubul Copiilor, de la Călimăneşti. Tot alături de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, firma ElectroVâlcea este implicată în derularea proiectelor privind amenajarea unor campusuri preuniversitare la Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea (Grupul Şcolar Nicolae Pleşoianu şi Liceul Energetic), până la finele acestui an. Ovidiu Ciogescu mai spune că nu a renunţat nici la ideea construcţiei unui minicartier în zona Râureni, însă, avizele încă se mai lasă aşteptate, ca şi autorizaţia de construcţie. Firma ElectoVâlcea urmează şi în 2008 acelaşi trend ascendent ca şi anul trecut, când a deschis şantiere în şi mai multe zone din ţară. Bacău, Piatra Neamţ, Târgu Mureş, Reghin, Miercurea Ciuc, Sibiu, Arad, Timişoara, Satu Mare, Maramureş şi, evident, Râmnicu Vâlcea sunt doar câteva dintre locaţiile în care firma condusă de Ovidiu Ciogescu construieşte în forţă.  E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button