Politica

PNL îi pregăteşte lui Mircia Gutău un contracandidat surpriză

Trei sunt chestiunile care trebuie scoase la suprafaţă de la furtunoasa şedinţă de vineri a liberalilor vâlceni. Prima ar fi că ei au decis, după o lungă cugetare, să amâne până în ianuarie 2008 discuţiile pe marginea stabilirii candidatului PNL pentru funcţia de primar al Râmnicului. Totodată, au căzut de acord ca, în groapa cu lei, Ion Nicolae să fie puţin mai protejat, în sensul că, acestuia, să i se alăture în bătălie alţi aproape zece potenţiali candidaţi.

Astfel, în listă, s-a găsit loc pentru liberali ceva mai grei precum Victor Giosan, Mihai Aristotel Ungureanu, Nicolae Sofianu, Bogdan Badea, Bogdan Pistol, Ovidiu Crăpătureanu, Nicolae Vălimăreanu sau chiar Constantin Monceanu. Lucrurile nu au fost încă tranşate, aceste nume fiind deocamdată doar propuneri luate în calcul de către strategii PNL. Evident, toată lumea se aşteaptă şi la un candidat surpriză, poate un tânăr intelectual, cu experienţă managerială, priceput în economie şi care a trăit aproape la maxim experienţa campaniilor electorale. Liberalii au căutat vineri să o dreagă cumva şi cu Ion Nicolae, căruia nimeni nu i-a negat meritele în partid, ba din contră, colegii săi au apreciat faptul că şi-a luat în serios rolul de reprezentant al PNL în competiţia pentru primărie, investind foarte mult în acest proiect şi postându-se drept sac de box în faţa loviturilor nemiloase ale presei. O postură nu tocmai comodă, în care Nicolae s-a străduit să facă faţă. Concluzia discuţiilor de vineri nu a fost aceea că Ion Nicolae nu are nicio şansă să mai fie candidat. Conducerea centrală a PNL le-a transmis liberalilor vâlceni că are de gând să comande în luna ianuarie un sondaj, în funcţie de rezultatele acestuia urmând a se creiona strategia electorală a partidului în Râmnic. Mai exact, liberalul care va obţine minim 20 la sută va reprezenta PNL în lupta cu Mircia Gutău. A doua chestiune clarificată vineri de penelişti a fost legată de varianta eventualei candidaturi a preşedintelui Emilian Frâncu la funcţia de primar, idee la care am putea spune că s-a renunţat, excepţie făcând-o doar puţin probabilul caz în care liderii de la Bucureşti ar decide că aceasta este singura soluţie pentru PNL de a obţine un scor bun în alegeri. Liberalii au convenit că nu este cazul să recurgă la măsuri disperate, mai ales că lista potenţialilor candidaţi cu şanse poate fi extinsă. Al treilea lucru, şi cel mai important, stabilit vineri de liberali, vi-l vom supune atenţiei într-o ediţie viitoare.       E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button