Politica

Dorel Jurcan îl ia în gazdă pe Petre Ungureanu

La Vâlcea, mariajul PD-PLD debordează de optimism
• acesta din urmă nu pare decis să rămână o veşnicie locul II în noul partid

Anunţul privind fuziunea PD-PLD a părut să nu-i ia prin surprindere foarte tare pe reprezentanţii acestor formaţiuni politice la nivelul judeţului Vâlcea. Atât pediştii, cât şi pelediştii au salutat decizia forurilor superioare ale celor două partide şi au ridicat în slăvi efectele benefice ale fuziunii. Cel mai probabil, pediştii şi pelediştii vâlceni vor spune „DA” sâmbătăt, 15 decembrie, la congresul de unificare ce va avea loc la Bucureşti.

Au lăsat un brand pentru un trend

În ultima conferinţă de presă sub titulatura de PLD, liderii organizaţiei judeţene a acestui partid, Petre Ungureanu şi Sorin Zamfirescu, au anunţat că vor renunţa la sediul de pe strada Carol I, urmând a se muta în spaţiul PD Vâlcea, aflat la câteva zeci de metri mai sus pe aceeaşi stradă.

„Ce-am fi putut noi face, pentru că toată lumea spune: ce buni aţi fost, aţi luat 8%. E adevărat, am fost buni, însă noi aveam două variante şi la prima şedinţă după alegeri am spus că vom supune atenţiei trei variante de lucru: să mergem singuri, să facem o alianţă şi să facem un nou partid politic mare. Noi nu am făcut decât să alegem una din cele trei variante, care este atât în programul politic, cât şi în statut. Poate că data a luat prin suprindere, atât. În rest, lucrurile erau stabilite. Poate că prima formulă, de a rămâne singuri avea avantaje. Noi aveam un trend bun, însă toate aceste lucruri văzute de specialişti au dus la concluzia că acest trend putea fi stopat la alegerile locale, pentru că nu avem nici structura, nici forţa de a ne bate cu trei categorii foarte puternice de primari: cei ai PSD, ai PNL şi PD. Ca atare, aveam brandul Stolojan dar în alegerile locale contează omul iar resursele localităţilor de a da oameni noi, capabili, este redusă. 70% din primarii în funcţie câştigă alegerile iar acest lucru va fi confirmat şi la alegerile locale. Noi ne-am pus problema când vom ajunge la putere. Lucrurile merg rapid iar domnul Stolojan şi liderii PLD şi-au spus: noi trebuie să guvernăm. Numai împreună cu PD putem ajunge la putere. Sunt calcule care spun că cele două partide reunite pot câştiga peste 50%. Nici varianta noului partid nu poate fi 100% câştigătoare. Noi ne ferim dezamăgirea electoratului, aşa cum spunea domnul Stoica. Există o mare aşteptare pentru un nou partid. Eu sunt convins că şi noua formulă va fi un partid câştigător. Dacă nu facem greşeli majore, putem ajunge la 50%. Dacă se mai aştepta, păţeam ca în 2002, când se hotărâre unificarea PD şi PNL. Toată lumea ne-a reproşat că noi, liderii judeţeni, am fost păcăliţi, că nu am fost consultaţi. Trebuie să spun că nouă ni s-a propus această unificare, aşa cum au spus şi conducătorii celor două partide”, a declarat Petre Ungureanu în cadrul acestei conferinţe de presă.
Acesta a ţinut să precizeze că niciodată nu a declarat că nu doreşte o fuziune între cele două partide, spunând că de fapt nu a acceptat dizolvarea PLD în PD. Totuşi, Petre Ungureanu a uitat că atunci când făcea respectivele declaraţii, nu a menţionat că este vorba de fuziune prin absorbţie. Acesta a dezminţit şi informaţiile potrivit cărora Traian Băsescu ar fi impus celor două partide această fuziune. Ungureanu a mai spus că forurile de conducere la nivel judeţean au fost stabilite. Birourile executive judeţene ale celor două partide, compuse din câte 21 de membri, se vor reuni săptămânal. De asemenea, se va crea un organism executiv compus din cele două birouri şi care va avea 21 de persoane în componenţă, în baza parităţii. Ungureanu a mai spus că cel mai probabil, va ocupa funcţia de preşedinte executiv iar preşedintele PD Vâlcea, Dorel Jurcan va fi preşedinte. Deputatul a lăsat să se înţeleagă faptul că ar putea candida pentru funcţia de preşedinte al PDL atunci când vor fi organizate alegeri. „E mai bine să fii locul doi într-o echipă câştigătoare decât locul unu într-o echipă necâştigătoare”, a mai spus deputatul. Ungureanu nu a vrut să spună când a aflat de această fuziune.

Coleg şi concurent

La rândul său, preşedintele PD Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, a ţinut să facă o serie de precizări vizavi de naşterea PDL. „Era previzibilă o astfel de fuziune. Aşa cum eu credeam că o să se întâmple, s-a ajuns la formula cea mai corectă, date fiind rezultatele obţinute de cele două partide la alegerile europarlamentare. Variantele de alianţe s-au dovedit a fi un eşec şi astfel am ajuns la concluzia că va trebui creat un nou partid, astfel încât deciziile să fie cât mai unitare. Această nouă structură politică va urma să fie condusă de un Birou Permanent Naţional condus de un preşedinte, doi primvicepreşedinţi, un secretar şi 11 vicepreşedinţi. La nivel judeţelor va fi o copie în oglindă a structurii naţionale. PD va ceda preşedinţia la 7 organizaţii, restul vor fi conduse de preşedinţii în exerciţiu ai PD. Deocamdată lucrurile nu sunt în totalitate clare. Apariţia acestei forţe politice reprezintă o alternativă clară şi necesară la actuala guvernare care nu mai are nici 20% susţinere parlamentară”, a spus Dorel Jurcan. Acesta a mai spus că îl consideră pe Petre Ungureanu un coleg, dar şi un posibil concurent.
Octavian HERŢA 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button