Liga II

Două partide într-o săptămână

• miercuri, vâlcenii joacă la Tr. Severin • sâmbătă, în Zăvoi, vine FCM Reşiţa

În ultimele două etape din turul campionatului, CSM Rm. Vâlcea va întâlni două echipe care-au dovedit în partidele disputate până acum că-şi vând foarte scump pielea. Elevii lui Marian Bondrea vor juca mai întâi în deplasare, miercuri, 21 noiembrie, în compania echipei FC Drobeta Tr. Severin, una dintre revelaţiile Seriei a II-a şi totodată un adversar la fel de incomod ca şi Liberty Oradea. Iar aici ne gândim în primul rând la faptul că FC Drobeta nu a pierdut nici un meci pe teren propriu în acest tur de campionat. Partida se anunţă dificilă şi dintr-un alt punct de vedere: pe teren propriu, severinenii au învins în runda inaugurală a acestui sezon, pe 25 august, chiar şi pe Gaz Metan Mediaş, cu 3-2, după ce au fost conduşi la un moment dat cu 2-0.

Între cele două echipe care se vor întâlni miercuri, la malul Dunării, există şi o similitudine, destul de interesantă de altfel: ambele au făcut 0-0 acasă cu Liberty Oradea.
Ulterior, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 11.00, „municipalii” vor întâlni în ultima rundă a turului, în Zăvoi, echipa FCM Reşiţa, echipă care în debutul sezonului, mai precis în etapa a 3-a, a reuşit să învingă – ce-i drept, pe teren propriu – chiar şi lidera ierarhiei, FC Argeş (2-0). Înaintea celor două partide din această săptămână, calculele sunt simple: pentru a rămâne pe locul 2, trupa lui Bondrea are nevoie să câştige cel puţin patru puncte în partidele cu FC Drobeta şi FCM Reşiţa.
Până la finele anului, conform programării stabilite de FRF, CSM Rm. Vâlcea va mai disputa alte două meciuri, contând pentru returul campionatului: pe 1 decembrie la Corvinul Hunedoara, iar apoi, pe 8 decembrie, acasă cu Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button