Auto-Moto

Octombrie 2007- cea mai bună lună pentru vânzările Volkswagen

Volkswagen a livrat 318.000 de vehicule la nivel global, în luna octombrie 2007, ceea ce reprezintă o creştere cu 12,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, luna octombrie devine cea mai puternică lună a anului 2007 în ceea ce priveşte vânzările Volkswagen. Livrările efectuate în primele 10 luni ale anului au crescut cu 8,7%, iar la nivel mondial s-au vândut 3,04 milioane de vehicule Volkswagen, cea mai mare cifră înregistrată până acum în această perioadă. „Gama largă de modele dotate cu tehnologie inovativă, completată de noile produse de calitate superioară, precum proaspătul model lansat, Tiguan, dar şi o concentrare mai puternică asupra pieţelor individuale, au contribuit la aceste rezultate financiare de excepţie.

Cu peste 3,5 milioane de vehicule livrate până la finalul anului, nimic nu ne mai stă în cale până la atingerea unui nou record al vânzărilor”, declară prof.dr. Martin Winterkorn, Preşedintele Comitetului de Conducere Volkswagen AG şi al mărcii Volkswagen. Şi în România s-au înregistrat rezultate remarcabile în privinţa vânzărilor, în primele 10 luni ale anului 2007. “În perioada ianuarie – octombrie 2007 au fost vândute 18.532 de autovehicule marca Volkswagen, în creştere cu 60,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (11.554 unităţi). Modelele cele mai vândute în România sunt Polo, Golf şi nou lansata Jetta, în timp ce Passat şi Touareg sunt lideri detaşaţi pe segmentele din care fac parte”, declară Matei Albulescu, brand manager Volkswagen în România.
Informaţii oferite de SC NURVIL SRL  – dealer Volkswagen

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button