Politica

Tânărul peremist Victor Stănculescu face noi dezvăluiri despre gaşca dalmaţioano-liberală a lui Frâncu

Lui Victor Stănculescu, liderul Organizaţiei de Tineret România Mare – Filiala Vâlcea, i s-a pus pata pe câţiva capi liberali locali mai ceva decât nouă, care ştim nu de azi sau de ieri cât de dalmaţieni şi coRUPŢI în fund sunt. După ce a măturat pe jos cu Emilian Frâncu, făcând trimiteri grele la începuturile acestuia în afaceri, procurarea primului milion, castingurile anchetabile, revista „Sex şi crimă” şi celebrele filme deocheate cu „minore sau neminore”, avocatul Victor Stănculescu continuă cercetările şi agită cuibul de viespi. Căutând prin poliţie şi parchet noi chestiuni de natură să definească profilul moral al găştii lui Frâncu din PNL, Stănculescu s-a împiedicat, ca şi noi, de o agendă, în care liberalul cu nume de cod Hari, un mai vechi client de-al nostru, a trecut numele şi sumele împărţite între liberali pentru fiecare angajare cu cântec.

După ce a văzut că e groasă, iar cazul a ajuns în atenţia DNA Piteşti, Hari nu şi-a mai recunoscut nici măcar scrisul. Dosarul a părăsit sertarele şi curtea Inspectoratului de Poliţie Vâlcea pe 22 noiembrie 2006, adică în perioada în care noi scriam despre angajările pe naşpa de la APIA, operate cu şpagasteriletul în cărţile de muncă. Dacă vă aduceţi aminte, la vremea respectivă, chiar unul dintre colegii noştri din redacţie se afla în coasta lui Hari, la Craiova, în timpul concursului aranjat. Deci, dacă DNA-ul chiar ar dori să finalizeze acest caz, am putea da şi noi o mână de ajutor. Poate şi domnişoara Gabi, pentru care domnul Hari a avut dintotdeauna nişte sentimente puternice. Stănculescu s-a crucit când a aflat cât de mare e încrengătura în care stă moţ Frâncu.

„Trebuie să recunosc faptul că am fost extrem de dezamăgit văzând că presa are pus pumnul în gură, ca pe vremurile de tristă amintire. Am vorbit săptămâna trecută despre apucăturile lui Emanuelle Frâncu, despre celebrele filmări deocheate în care apare acesta, alături de nişte fete naive, dornice să se angajeze sau mai ştiu eu ce. Am vorbit şi despre modul în care a făcut primul milion, despre revista cu care s-a lansat acest personaj, intitulată Sex şi crimă. Puţine ziare au avut curajul să prezinte acest episod din viaţa liderului PNL Vâlcea, care acum ne ţine lecţii de moralitate şi vorbeşte despre Dumnezeu, credinţă şi biserică. Prea puţine ziare au avut curajul să amintească de oamenii pe care Frâncu i-a promovat în funcţii, indivizi care şi-au bătut joc de acest judeţ, dar şi de instituţiile în care au fost puşi şefi. Nu era de ajuns că acest om, hai să-i spun aşa, deşi simt că aş putea exagera, ne-a procopsit judeţul şi instituţiile cele mai importante cu nişte incompetenţi, pe care aş fi foarte curios să aflu pe ce criterii i-a promovat. Nu, trebuia ca aceste personaje care iau salarii exagerat de mari pe cârca noastră, din bani publici, să se dovedească şi nişte nesătui, puşi numai pe tras şi ras. Din nefericire pentru vâlceni, şleahta liberală de la Vâlcea – în care, desigur, nu-i bag pe toţi membrii şi liderii PNL, pentru că aici trebuie să recunosc că sunt şi destui oameni serioşi, pregătiţi, dar ei sunt ţinuţi la colţ – a pus în funcţii de conducere în cea mai mare parte indivizi neşcoliţi, implicaţi în tot felul de măgării, suspectaţi de diverse mizerii, cercetaţi, incompetenţi, cu gândul la lucruri necurate. Vă spun eu că, la un moment dat, liberalii care ţin la PNL vor lua atitudine şi atunci să vedeţi distracţie! Cred că, în scurt timp, vom obţine mai multe date şi despre cercetările efectuate de Securitate în cazul unui aşa-zis lider liberal – n-o să-i pronunţ încă numele, dar vă asigur că nu va fi nicio surpriză pentru voi numele său – care pe timpul lui Ceauşescu aducea din America, din străinătate, casete video porno şi, contra diverse lucruri sau bani, invita să le vizioneze tineri, băieţi şi fete. Ei bine, pentru această chestiune, personajul cu pricina, care vă mai spuneam eu că este obsedat, a avut probleme cu Securitatea. Deci, personajul cu pricina a avut mai multe tipuri de relaţii cu Securitatea. Poate că după treaba cu casetele a devenit ciripitor”, a explicat avocatul Victor Stănculescu, care promite că după întoarcerea sa de la Strasbourg, unde timp de câteva zile se va afla în vizită, la invitaţia europarlamentarilor PRM, va face mai multe dezvăluiri.      E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button