Politica

Nu mai plânge Bebe, Secu’ e de formă, Muscă nu e moartă, politica o transformă!

Ia să vedem dacă vă prindeţi: Petre Ungureanu, liderul PLD Vâlcea, a declarat că dacă ar avea de ales să-şi petreacă sfârşitul lumii pe o insulă pustie cu Dan Voiculescu, alias Felix, sau Mona Muscă, cu siguranţă ar alege-o pe aceasta din urmă. Mai mult decât atât, Ungureanu spune că dacă Mona Muscă ar dori să emigreze în Congo, el s-ar duce să-i care bagajul şi ar sta cu ea acolo. „Am văzut dosarul ei; ăsta nu e dosar de poliţie politică. Desigur, nu poate fi iertat faptul că nu a recunoscut că a colaborat cu Securitatea. E un lucru pentru care plăteşte. Gestul ei însă devine o piatră de moară de gâtul altora care se va stabili că au făcut poliţie politică. Dacă vor rămâne în Parlament, cred că opinia publică va avea ce discuta. Pentru noi, e o pierdere! Noi credem că va reveni în politică dacă în final Curtea de la Strasbourg îi va da dreptate.

Lipsa acestui important vector de imagine va fi înlocuită cu o infuzie de noi importanţi membri, proveniţi din rândurile societăţii civile. Nu pot să dau nume! Nu ştiu dacă cineva îi va putea lua locul, pentru că la un moment dat, ea era, după Băsescu şi Stolojan, al treilea om ca vizibilitate”, explică Ungureanu, croit să-şi facă bagajele. Dar dacă Mona Muscă nu ar pleca în Congo, ci înapoi în PNL, ar mai urma-o Ungureanu? Fireşte, că asta e şi ideea. Toţi pelediştii au pornit pe drumurile mai scurte sau mai lungi înapoi în PNL. Unii vor fi primiţi, alţii vor fi nevoiţi să se îndrepte spre „insulele politice” ale PNG, PD, ori chiar PSD. Cei care au, însă, şanse să se întoarcă la liberali, au nevoie de un pretext cât se poate de original. Aşadar, pretextul lui Petre Ungureanu ar putea fi acela că s-a ţinut de fusta Monei Muscă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button