Politica

Numele Mihaelei Deaconu, vehiculat în scandalul mitei pentru „Făptuloiu”

Fostul chestor Dan Fătuloiu, protectorul dalmaţianului Adrian Cazan, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, se confruntă cu o situaţie similară celei în care se află tovarăşul său de la Vâlcea. Numele său este foarte des pronunţat în scandalul mitei dată de Florin Olteanu Mariei Gogoaşă pentru tratarea corespunzătoare a câtorva dosare penale, înregistrate la Inspectoratul de Poliţie Vâlcea. Maria Gogoaşă şi-a recunoscut fapta şi le-a declarat procurorilor care au prins-o în flagrant că a luat şpaga în numele lui Fătuloiu. Potrivit anchetatorilor, însă, femeia nu avea să-i dea direct lui Fătuloiu cei 5.500 euro primiţi de la Olteanu, ci prin intermediul altor persoane.

Printre acestea, se afla şi şoferul lui Fătuloiu, al cărui nume nu a fost dat încă publicităţii. Printre cei la care a apelat Gogoaşă pentru a plasa şpaga mai departe se află şi farmacista Mihaela Ela Deaconu, din Râmnicu Vâlcea, fost consilier municipal PD. În prezent, se pare că Mihaela Deaconu ocupă o funcţie de conducere în cadrul CAS Bucureşti şi se numără printre democraţii extrem de influenţi. Cel puţin ciudat este că procurorii DNA au decis să înceteze cercetările înainte ca Mariana Gogoaşă să primească un răspuns. Ei şi-au motivat decizia, spunând că Florin Olteanu l-ar fi informat pe Dan Fătuloiu în legătură cu ancheta, aspect contrazis însă de către denunţător.      

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button