Liga III

„Chimiştii” au învins pe FC Sibiu

• Ce n-a reuşit CSM-ul, a izbutit Oltchim-ul

Ultimul amical înaintea startului campionatului a fost disputat de Oltchim vineri, 17 august, în compania formaţiei FC Sibiu, o grupare ce tot săptămâna trecută reuşise să învingă CSM-ul cu scorul de 3-2. Din acest motiv „chimiştii” se temeau că vor primi şi ei o corecţie asemănătoare, însă lucrurile n-au stat astfel. Oltchim-ul a reuşit să-i învingă pe ardeleni cu scorul de 3-1. Pentru gruparea vâlceană au marcat Stoica şi Marinescu (de două ori), în timp ce oaspeţii au înscris singurul lor gol din penalti. „Cred că i-am scos din starea aia de apatie. Pentru că ei pregătiţi au fost, însă erau neîncrezători. Le-am spus să încerce să verticalizeze jocul, să plece spre poarta adversă din linia a doua, iar mijlocaşii să joace cu mingi lungi.

În mare parte, au respectat indicaţiile, dovadă că am şi câştigat”, a menţionat Deaconescu, căruia, până acum, bilanţul îi este favorabil. Oltchim-ul a jucat cinci meciuri amicale sub comanda sa, dintre care, ca rezultate negative, a cosemnat doar o înfrângere şi un rezultat de egalitate. Însă, acesta este de părere că „rezultatele din jocurile de pregătire nu sunt atât de importante. Contează doar pentru moralul pe care-l dau jucătorilor. Adevăratele teste sunt în campionat”. Revenind la FC Sibiu, adversara din amicalul disputat săptămâna trecută, să spunem că este aceeaşi formaţie care s-a zbătut în zadar campionatul trecut pentru a evita retrogradarea din seria din care a făcut parte şi Oltchim-ul. Însă sibienii au ţinut cu tot dinadinsul să evolueze şi în acest sezon în Liga a III-a, astfel că au găsit soluţia de a fuziona cu Soda Ocna Mureş. În aceste zile se va decide dacă FC Sibiu va evolua din nou în serie cu Oltchim-ul.
Altfel spus, Marian Deaconescu crede că „facem parte dintr-o serie foarte grea, cu trei echipe care se bat pentru primul loc: Building Vânju Mare, Internaţional Curtea de Argeş şi Alro Slatina. Sunt echipe bune, din Dolj, Olt, Argeş, însă sper într-o clasare în primele cinci locuri. Conducerea clubului nu mi-a transmis deocamdată nimic în legătură cu obiectivul pe care-l avem. Însă noi ştim că trebuie să realizăm rezultate cât mai bune”.

Antrenorul şi-a lăudat jucătorii

Marian Deaconescu are mare încredere în jucătorii săi. Deşi îi este, oarecum, teamă de rezultate, tehnicianul vâlcean este de părere că prestaţiile mai slabe ale jucătorilor săi s-ar datora lipsei de încredere şi nu a valorii. Mai exact, „jumătate din ei pot să joace la un nivel mult mai ridicat decât cel actual, poate cel puţin la Liga a II-a”, este de părere Deaconescu.

Au venit doi „municipali”
* Băiţa mai rămâne un sezon

Săptămâna trecută Marian Deaconescu a primit câteva veşti bune. Pe lângă faptul că, în general, toţi jucătorii pe care-i are la dispoziţie sunt valizi, lotul s-a mai lărgit o dată cu venirea a doi „municipali”. Clubul din Zăvoi a considerat că nu are nevoie de serviciile lui Iordache şi Niţulescu (ambii, jucători tineri, născuţi în 1988), astfel că i-a cedat Oltchim-ului. Primul, pe Iordache, pentru un an, în timp ce Niţulescu a primit transfer definitiv. Şi este posibil ca în acest sens, colaborarea dintre CSM şi Oltchim să nu se fi încheiat aici. Mai sunt câteva zile până la încheierea perioadei de transferări, astfel că ar putea să mai meargă la Oltchim şi alţi jucători din Zăvoi. În altă ordine de idei, a fost rezolvată şi situaţia lui Cosmin Băiţă. El se află sub contract cu gruparea lui Benone Lazăr, Internaţional Piteşti, însă fusese împrumutat la Oltchim, împrumut ce expirase în această vară. Jucătorul şi-a dorit să rămână şi în continuare la Oltchim, astfel că a mers la Piteşti pentru a-şi definitiva situaţia. Băiţa a beneficiat de bunăvoinţa clubului argeşean care i-a dat dezlegare de a juca la Vâlcea pentru încă un an.

Este aşteptat un senegalez

Pe lângă venirea lui Mihai Deaconescu de la Liberty Salonta sub formă de transfer sau împrumut care se aşteaptă a fi concretizată în aceste zile, oficialii de la Oltchim speră să poată include în lot şi un senegalez. Zilele trecute posibilităţile ca acesta să vină la Vâlcea erau destul de mari, singurele probleme pe care jucătorul trebuia să le rezolve fiind formalităţile pentru şederea în ţară. Se pare că el este deja obişnuit cu România, ultima dată evoluând pentru gruparea a doua a Gloriei Bistriţa.
Vineri, cu Chimia Craiova

Deaconescu crede că: „Este necesară victoria pentru moralul jucătorilor şi al antrenorului”

Primul meci oficial pentru FC Oltchim cu Marian Deaconescu la timona echipei va avea loc vineri, 24 august, când a fost programată începerea unei noi ediţii de campionat în Liga a III-a. Testul de foc pe care antrenorul, dar şi jucătorii, trebuie să-l treacă se numeşte Chimia Craiova, o formaţie ce nu a încântat anul trecut, terminând în a doua jumătate a clasamentului, dar care are posibilităţile să încurce pe oricine atunci când îşi propune. Meciul se va juca în Rm. Vâlcea, pe terenul de la Oltchim. „Multe informaţii nu am despre adversara din această săptămână. Ştiu doar că au doi jucători buni la mijlocul terenului şi un vârf care pune probleme. Dar eu cred că mi-am luat toate măsurile. De dat gol, vom da sigur şi voi avea grijă să nu primim. Chiar dacă echipa s-a schimbat, eu am mai jucat cu Chimia Craiova când eram antrenor. Atunci am luat bătaie «acasă» cu 3-2. Va fi destul de greu şi presiune acum, pentru că sunt la început şi mulţi se aşteaptă să greşesc. Dar eu îmi văd de treaba mea pentru că nu e nici o tragedie dacă nu-mi va merge bine. Oricum, sunt un luptător şi de aceea sunt şi optimist. Lumea judecă după rezultate şi eu am încredere în băieţi, în seriozitatea lor, că vom reuşi să facem o figură frumoasă. Nu ne gândim la altceva decât la victorie în meciul din această săptămână. E foarte importantă prima victorie pentru moralul echipei şi al meu. Va fi ca o descătuşare. Ar fi ideal ca pe teren propriu să câştigăm tot şi să luăm puncte şi din deplasare”, ne-a spus antrenorul „chimist”, Maria Deaconescu. Cum aminteam, acest prim meci este destul de important. O victorie ar da încredere jucătorilor pentru disputa din cea de-a doua etapă când vor întâlni în deplasare pe Alro Slatina, o formaţiei ce ţinteşte în acest an promovarea în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării.
Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button