Politica

Ion Nuică şi-a luat revanşa în faţa lui Marin Popescu

• rocadă între consilierii locali la şefia PRM Râmnicu Vâlcea

Ion Nuică a fost ales cu majoritate de voturi preşedinte al filialei municipale Râmnicu Vâlcea a PRM. Dintre cei 102 delegaţi prezenţi la şedinţa de dare de seamă şi alegeri a organizaţiei municipale care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, Nuică a obţinut 68 de voturi, în timp ce contracandidata sa, Tatiana Marcu a fost votată de doar 19 delegaţi. În acest fel, Nuică şi-a luat revanşa în faţa peremiştilor de la municipiu, după ce a fost îndepărtat din fruntea organizaţiei în urmă cu trei ani, printr-o decizie considerată abuzivă de către conducerea centrală a partidului.

Joi seara, sala mică a Casei Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea devenise neîncăpătoare pentru peremiştii veniţi să aleagă noua conducere a organizaţiei municipale. Din cei 140 de delegaţi convocaţi au fost prezenţi doar 102. Deşi iniţial îşi anunţase candidatura şi Nicu Silvestru, acesta a renunţat cu două zile înainte de şedinţă, fiind recompensat pentru acest gest cu o funcţie de vicepreşedinte la nivelul organizaţiei judeţene a PRM. Singurul contracandidat al lui Nuică a fost Tatiana Marcu, aceasta autopropunându-se chiar în plenul şedinţei. Şedinţa de alegeri a fost condusă, aşa cum era de aşteptat, chiar de către preşedintele organizaţiei judeţene, Nicolae Pătru.
Înainte de votul propriu-zis, fostul preşedinte al organizaţiei municipale, consilierul local Marin Popescu a prezentat un raport de activitate, catalogat de majoritatea celor prezenţi ca fiind unul prea lung şi destul de greu de înţeles. Popescu a început prin a se referi la Sorin Ovidiu Vântu, a continuat cu nişte dizertaţii asupra psihologiei de manipulare a maselor şi a sfârşit printr-o prezentare destul de săracă asupra aproapei inexistentei activităţi desfăşurate de organizaţia municipală în timpul mandatului său. La capitolul „puncte nefavorabile”, Marin Popescu a punctat slaba implicare a „unor colegi din Biroul Municipal”, numărul mic de abonamente la ziarul de partid „Tricolorul” şi gradul mic de încasare a cotizaţiilor.
La rândul său, Ion Nuică a dat citire unui raport al consilierilor locali PRM, menţionând că „la ghiulelele şi tunurile pe care le-am încasat am rezistat cu prisosinţă”. Nuică şi-a făcut şi o scurtă prezentare în faţa delegaţilor, dând acesteia un voit caracter anecdotic: „Am un metru optzeci, 110 kilograme, am făcut lupte greco-romane, am terminat facultatea de drept şi sunt patronul unei firme foarte profitabile, în competiţie cu firme ajutate de mafia guvernamentală”.
Tatiana Marcu a încercat să atragă atenţia delegaţilor asupra pericolelor care pândesc organizaţia municipală. „Dacă nu vrem ca această organizaţie să devină o fantomă, trebuie să schimbăm ceva. Problema principală este comunicarea între membrii organizaţiei. O altă problemă este numirea unor oameni în funcţii şi uitarea lor acolo. Până acum nu s-a reuşit lucrul în echipă. Nimeni din afară nu cunoaşte pe altcineva din organizaţie în afara preşedintelui acesteia”.
Un moment ceva mai tensionat a fost reprezentat de intervenţia unui delegat, care a criticat activitatea fostei conduceri a organizaţiei. În replică, Marin Popescu s-a apărat: „Nu sunt un superman, am şi eu problemele mele personale, sunt şi eu cadru didactic. Oricum, eu îmi doresc ca noii membri ai Biroului Municipal să fie supermani. Îmi doresc chiar să reuşească”.
După numărarea celor 88 de buletine de vot valabil exprimate, Ion Nuică a fost declarat câştigător cu 68 de voturi, Tatiana Marcu obţinând doar 19.De asemenea, a fost ales şi noul Birou Municipal, format din 45 de membri. „Eram mai mult ca sigur că voi câştiga şi mulţumesc tuturor celor care m-au votat. Va fi o campanie electorală foarte dură. Nu e de joacă! Eu sper că noi vom obţine minim 5 consilieri municipali anul viitor”, a spus Ion Nuică după terminarea şedinţei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button