Diverse

Şi-au îndeplinit obiectivul

România – Suedia 24-24
• chiar dacă nu au învins în returul de la Vâlcea, „tricolorele” s-au calificat la Mondiale * în deplasare, elevele lui Tadici şi Muşi s-au impus cu 25-16

Aşa cum era de aşteptat, România s-a calificat la turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin. Deşi a terminat doar la egalitate meciul retur de la Rm. Vâlcea (24-24), „tricolorele” lui Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au acces la întrecerea supremă din Franţa graţie avantajului luat în meciul tur. Diferenţa de nouă goluri cu care România a câştigat prima manşă de la Udevalla (25-16) s-a dovedit a fi mai mult decât decisivă pentru tranşarea calificării.

În returul din Sala „Traian” însă, după un sezon extrem de obositor, româncele şi-au aflat limitele, „ajutate” fiind în unele momente şi de cei doi arbitri ai meciului, germanii Lars Geipel şi Marcus Helbig, care-au fost mai mereu o piedică în calea fetelor noastre.

Suedezele nu s-au predat nici un moment

Eşecul categoric de pe teren propriu nu le-a picat prea bine nordicelor, care-au dorit să-şi spele păcatele în returul de la Vâlcea. Astfel, încă din primele minute ale jocului, româncele au dat peste o echipă suedeză extrem de motivată şi de hotărâtă să şteargă cu buretele evoluţia penibilă din prima repriză a meciului tur de la Udevalla. Nordicele au condus din minutul 1 şi au menţinut mai mereu până spre finele primei reprize un avantaj minim pe tabela de marcaj. A fost 0-2 în minutul 3, 6-8 în minutul 16 şi 7-9 în minutul 18, după care situaţia a părut să revină la normal. România a trecut prima oară la conducerea meciului abia în minutul 20, atunci când Valentina Ardean a punctat pentru 10-9 şi se părea că elevele lui Tadici şi Muşi vor intra la vestiare în avantaj. N-a fost deloc aşa, pentru că-n ultima secundă a reprizei, suedezele au beneficiat de o lovitură de la 9 metri, pe care Thorstensson (cea mai prolifică jucătoare nordică – 7 goluri marcate în întreaga partidă) a reuşit surprinzător s-o transforme, în ciuda barajului de braţe ridicat de românce, iar primele 30 de minute s-au încheiat aşadar la egalitate (13-13).

Trei goluri într-o jumătate de repriză

Repriza secundă a început cum nu se putea mai rău pentru românce. Când toţi spectatorii aşteptau o revenire în forţă pe teren a echipei noastre şi-au intrat în rol arbitrii. Care-au făcut tot ce-au putut, prin câteva decizii anapoda, pentru a-i scoate din „pepeni” pe antrenorul Gheorghe Tadici şi pe jucătoare. Suedia a înscris în minutul 35 pentru 13-14, apoi, deşi au jucat mai mult de două minute în inferioritate numerică, având două jucătoare eliminate de pe teren, nordicele au strâns energic rândurile şi au păstrat intactă tabela de marcaj. A egalat totuşi Valentina Ardean din 7 metri, însă când efectivele celor două echipe au fost iarăşi egale adversarele noastre s-au distanţat la patru goluri (14-18), iar spectatorii din tribune erau înmărmuriţi. S-au trezit totuşi la timp pentru a le reda încrederea „tricolorelor”, care-au revenit rapid în joc. Asta după ce elevele lui Tadici şi Muşi au traversat o perioadă cu adevărat nefastă, marcând doar trei goluri în primele 15 minute ale reprizei secunde.
„Tricolorele” au revenit de la 14-18
După încă o eliminare în tabăra adversă, româncele au întors miraculos rezultatul. De la 14-18 s-a făcut 19-18 pentru România, dar coşmarul nu luase sfârşit. Profitând de câteva decizii ciudate de arbitraj, suedezele au restabilit egalitatea şi au preluat iarăşi conducerea în minutul 52 (19-20). Pe care nu au mai cedat-o de altfel până la final, româncele fiind de fiecare dată nevoite să alerge după egalare. Ultimele minute de joc nu au fost deloc faste pentru „tricolore”. Valentina Ardean s-a accidentat după o aruncare de la 7 metri în minutul 57, prin care-a şi restabilit egalitatea (23-23) şi nu a mai putut fi folosită. Ulterior, Suedia a punctat pentru 23-24 dintr-un 7 metri acordat absolut gratuit de arbitri. Şi totuşi, fetele noastre au avut tăria să egaleze cu 90 de secunde înainte de sfârşitul meciului. Mai mult decât atât, au recuperat mingea pe atacul adversarelor, iar Valeria Beşe a pornit vijelios spre buturile suedeze, a avut victoria în mână, dar şutul său năprasnic a fost blocat uluitor de portarul Madeleine Grundstrom. Scor final: 24-24.
Au marcat pentru echipa ţării noastre: Valentina Ardean (13 goluri, 11 din 7 metri), Simona Gogârlă (4), Aurelia Brădeanu (3), Ionela Gâlcă (3) şi Ramona Maier (1).

Tunurile pe nemţi

În afara unei echipe suedeze extrem de agresive, „tricolorele” au trebuit să se lupte în returul de la Vâlcea şi cu arbitrajul. Deciziile eronate ale germanilor Lars Geipel şi Marcus Helbig le-au înfuriat deopotrivă pe jucătoarele şi pe antrenorii României. Iar la final Tadici a acuzat prestaţia cavalerilor fluierului: „N-am nici un fel de reţinere sau de emoţii şi nu cred că greşesc cu nimic când spun că maniera de arbitraj a acestor arbitri germani ne-a fost potrivnică. Prestaţia lor m-a nemulţumit total, în special în repriza secundă. Asta după ce în primele 30 de minute, prin felul în care au oficiat, au scos-o practic din joc pe Steluţa Luca, după câteva forţări în atac văzute doar de ei. Fetele chiar m-au întrebat la pauză ce se întâmplă. Ori în aceste condiţii nu am mai reuşit să le mobilizez într-atât de mult încât să poată juca 7 contra 9”.
„Consider că cel puţin trei dintre golurile primite de echipa noastră au venit pe fondul unor greşeli flagrante de arbitraj. Se pare însă că mai mereu cuplurile astea de arbitri din Germania ne creează probleme la nivel de echipe naţionale. S-a întâmplat şi anul trecut (n.r.: în meciul tur cu Serbia-Muntenegru de la Bucureşti), când am avut parte de asemenea de câteva erori flagrante ale fraţilor Methe. Tot aşa s-a petrecut şi acum, au fost aruncări de la 7 metri acordate gratuit adversarelor. Vreo două dintre ele mai mult ca sigur că nici nişte arbitri începători nu puteau să le dea. Toate astea le-au ţinut în joc pe suedeze, s-a văzut clar că au urmărit un rezultat strâns şi probabil că s-au gândit şi la mai mult, însă trebuiau să aibă şi cu cine să poată reuşi asta”, a conchis Tadici.

Valentina Ardean, specialistă la aruncările de la 7 metri

Atunci când au găsit greu drumul spre gol din acţiune, „tricolorele” au fost ţinute în joc de evoluţia admirabilă a Valentinei Ardean, cea care-a prins o zi fantastică la aruncările de la 7 metri, reuşind să le înscrie pe toate cele 11 de care-a beneficiat. De altfel, în prima repriză, dintre cele 13 goluri înscrise de naţionala ţării noastre, nu mai puţin decât 9 dintre acestea purtau semnătura extremei de la Oltchim, şapte numai din aruncări de la 7 metri.
Din păcate, în finalul meciului, după ce-a transformat cu succes şi cea de-a 11-a aruncare de la 7 metri, Valentina Ardean a călcat strâmb şi a fost nevoie să fie înlocuită. „O să facă o ecografie şi abia după aceea ne vom da seama ce s-a întâmplat. Sperăm să nu fie ceva grav”, a spus antrenorul Gheorghe Tadici la finele meciului.

Carmen Amariei-Lungu, fără gol în „dubla” cu Suedia

Spre deosebire de meciul tur din Suedia, când a introdus-o pe teren abia în ultimul sfert de oră, la Rm. Vâlcea, Tadici i-a dat jucătoarei Carmen Amariei-Lungu şansa să evolueze încă din minutul 15. Atunci, Amariei-Lungu a schimbat-o pe Steluţa Luca, scoasă din mână de arbitrii germani, după ce au dictat împotriva vâlcencei câteva forţări în atac şi nu au sancţionat faulturile adesea grosolane făcute de handbalistele suedeze împotriva sa. Din păcate, handbalista de la Slagelse a avut o evoluţie sub aşteptări şi s-a numărat printre cele pe care Tadici le-a „remarcat” la final, dar nu în sens pozitiv.

Antrenori furioşi

Cea mai interesantă fază a meciului din Sala „Traian” s-a consumat în minutul 34. Atunci, Tadici a protestat vehement la nişte paşi sancţionaţi greşit de arbitrii germani la Valentina Ardean. Apoi a fost rândul suedezului Schefvert să vocifereze pentru că nemţii, pentru a-l tempera pe Tadici, le-au oprit din contraatac pe nordice. Până la urmă, ambii antrenori s-au ales cu câte un cartonaş galben, însă cel mai rău a păţit-o secundul suedez Per Johansson, care-a răbufnit la rândul său nervos după ce i-a văzut pe cavalerii fluierului penalizându-l pe principalul Schefvert. Pentru ieşirea sa necontrolată, Johansson s-a ales cu 2 minute de eliminare, astfel că a fost nevoie ca o jucătoare să fie scoasă din teren, iar Suedia să evolueze în inferioritate numerică.

Politicieni absenţi

Chiar dacă România îşi acontase deja biletele pentru Mondialul din Franţa, managerul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, nu a ratat returul cu Suedia din Sala „Traian”, un bun prilej de a le vedea încă o dată la lucru pe „galactice”. La returul cu Suedia însă erau aşteptaţi să vină atât preşedintele statului, Traian Băsescu, cât şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Nici unul dintre aceştia nu şi-a mai făcut apariţia, probabil datorită faptului că nu mai aveau practic ce să vadă după categorica victorie a „tricolorelor” din deplasare. „Nu cred că prezenţa lui Traian Băsescu în tribune ar fi schimbat faţa echipei. Preşedintele venea ca spectator, nu ca jucător, greul atârna tot pe umărul jucătoarelor din teren”, a glumit Tadici la final.

„Tricolorele”, cinstite de Gutău

Pentru a cinsti cum se cuvine calificarea „tricolorelor” la Campionatul Mondial, obţinută deja după meciul tur de la Udevalla, primarul Mircia Gutău, nu a ratat prilejul de a le felicita personal pe elevele lui Tadici şi Muşi. Joia trecută, edilul Râmnicului le-a invitat pe vicecampioanele mondiale la Primărie, iar apoi le-a oferit şi o masă la cel mai cochet restaurant din zona Nord a oraşului. Altfel, tot la capitolul „recompense pentru tricolore”, s-a anunţat deja că FR Handbal a promis jucătoarelor câte o primă de 2000 de Euro pentru fiecare jucătoare în parte pentru calificarea la CM din Franţa.

Sărbătoare în cantonamentul de la Olăneşti

Săptămâna trecută, între cele două meciuri cu Suedia, extrema Valentina Ardean şi-a sărbătorit ziua de naştere. La cei 25 de ani împliniţi, handbalista de la Oltchim a primit din partea coechipierelor de la echipa naţională un colier de aur, iar din partea staff-ului tehnic un tort, un buchet de flori şi câteva sticle de şampanie.

Pâslaru şi Nechita n-au prins lotul de 14

Dacă în Suedia, antrenorul Gheorghe Tadici le-a lăsat în tribună pe Talida Tolnai şi Simona Gogârlă, la returul de la Rm. Vâlcea a fost rândul altor două jucătoare să „rateze” lotul de 14. De data aceasta, ghinionistele s-au numit Tereza Pâslaru şi Adriana Nechita, ambele luând loc în spatele băncii de rezerve a tricolorelor pentru a-şi încuraja colegele.

Biletele mai ieftine, spectatori mai puţini

După nebunia din finala Cupei Cupelor, atunci când Sala „Traian” a fost pur şi simplu luată cu asalt de cei care-au vrut să le vadă pe fetele de la Oltchim bucurându-se pentru câştigarea trofeului, partida cu Suedia nu a mai avut parte de aceeaşi aglomeraţie. Puse în vânzare joia trecută, la un preţ mult inferior celui din returul cu Byasen Trondheim (10 lei fără loc şi respectiv 12 lei cu loc), biletele de intrare s-au epuizat mai greu decât se aşteptau unii.

Gogârlă, surpriza lui Tadici

Simona Gogârlă nu a mai jucat la echipa naţională după Mondialul din Rusia. La barajul de anul trecut cu Serbia-Muntenegru a fost accidentată, iar de la calificările pentru play-off-ul Campionatului Mondial, desfăşurate în noiembrie anul trecut la Rm. Vâlcea, a absentat de asemenea. Acum, a stat doar în tribună la meciul tur din Suedia, însă s-a întors în trombă între „tricolore” la returul de la Vâlcea. A fost şi o revenire extrem de bine primită de publicul vâlcean, fiind de altfel una dintre favoritele tribunelor, care nu au uitat-o după perioada fastă petrecută acum câţiva ani la Oltchim. Contrar aşteptărilor, chiar Gogârlă a fost cea care-a dat în final semnalul deşteptării în finalul disputei din Sala „Traian”, când România avea mare nevoie de o jucătoare lucidă, capabilă să înscrie goluri.
„Un plus evident în echipa noastră, din momentul în care-a intrat pe teren, l-a adus Simona Gogârlă. Sigur, a fost probabil şi o surpriză pentru suedeze, pentru că n-a jucat deloc în deplasare, iar adversarele probabil că au neglijat-o. Noi ştiam însă că Gogârlă aruncă foarte bine, că are finalizare foarte bună de la 9-10 metri. Iar acest lucru s-a îmbinat perfect cu faptul că ea şi-a dorit să aibă o evoluţie bună aici la Rm. Vâlcea, pentru că revenea în Sala Traian după multă vreme. O felicit pentru ceea ce a făcut în 20 de minute, pentru că a arătat mai mult decât altele în tot meciul”, a recunoscut Tadici la final.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button