Liga III

FC Oltchim, ultimul banchet ca divizionara C!

La Casa Românească din Căciulata, a fost distracţie din plin

FC Oltchim, ultimul banchet ca divizionară C!

Conducerea echipei de fotbal Oltchim Rm. Vâlcea a organizat la Căciulata banchetul de sfârşit de an în cinstea jucătorilor şi antrenorilor ce au reuşit cel mai bun parcurs în campionat de la promovarea echipei în Divizia C şi până în prezent. Gazda, domnul Constantin Vasile, a oferit în deschiderea petrecerii o surpriză tuturor celor invitaţi. Pe platoul din spatele localului Casa Românească, lângă piscină, a fost făcut un foc de tabără, doi berbecuţi la proţap erau bine rumeniţi, iar de băut s-au adus ţuica fiartă şi vin fiert. Când frigul a devenit înţepător, în toată suflarea s-a mutat în localul cu specific rustic. Preşedintele Mihai Diculoiu a ţinut un scurt un scurt speech, mulţumind pentru condiţiile oferite în primul rând societăţii Oltchim SA şi managerului general Constantin Roibu, apoi celorlalţi susţinători şi nu în ultimul rând jucătorilor, antrenorilor şi… soţiilor acestora! Şi antrenorul principal Costel Gaiţă a ţinut un mic discurs, iar ca o concluzie putem spune că din cuvântările celor doi a rezultat o idee clară: promovarea istorică a echipei în Divizia B este la îndemâna jucătorilor, cei din conducerea clubului şi sponsorii oferind toate condiţiile pentru performanţă. Muzica live, de calitate, a soliştilor de la Casa Românească ce au acompaniat la un moment dat un solist sibian talentat, a fost întreruptă din când în când de manelele vestitului Florin Salam. În acordurile tuturor jucătorii şi antrenorii echipei FC Oltchim s-au distrat aşa de bine, cum n-au mai făcut-o niciodată! Preşedintele Diculoiu le-a dat jucătorilor diplome cu moto, care de care mai inspirate. Iată câteva exemple: Căpătan a primit diploma cu motto-ul „Colonel în rezervă”, inspirată din faptul că jucătorului i se spune „colonelul” şi în meciurile din tur a stat mai mult pe banca de rezervă; Gelu Voica a primit diploma cu motto-ul „Tinereţe fără bătrâneţe”, având în vedere că la vârsta sa, peste 30 de ani, joacă la fel de bine ca cei mai tineri colegi ai săi; lui Ciprian Tudorică i s-a acordat diploma cu motto-ul „Talent.Valoare.Ambiţie.=TVA”, având în vedere domeniul de activitate al tatălui tânărului jucător. La dans s-a remarcat cuplul Roxana şi Adi Glăvan, iar jucătorul Olaru a ţinut ca distracţia de la banchet şi titlul de campion de toamnă să-i fie dedicat fiului său. Petrecerea a ţinut până târziu în noapte, fiecare simţindu-se excelent la sărbătoarea organizată ireproşabil de conducerea clubului în colaborare cu patronul localului Casa Românească din Căciulata.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button