Liga Nationala

OLTCHIM – titlul cu numărul 13

Aproape 1500 de spectatori au ţinut să fie prezenţi joia trecută, în Sala „Traian”, la meciul dintre Oltchim Rm. Vâlcea şi „U” Jolidon Cluj-Napoca. Recordul de afluenţă la un meci de pe teren propriu al echipei noastre este deţinut însă de marele derby cu Rulmentul Braşov, care s-a desfăşurat toamna trecută cu casa închisă. De data aceasta, a existat însă şi un motiv în plus pentru care iubitorii handbalului vâlcean au luat cu asalt Polivalenta: FR Handbal a organizat festivitatea de decernare a titlului naţional, handbalistele de la Oltchim primind trofeul, medaliile şi tricourile de campioane chiar din partea preşedintelui Cristian Gaţu.

Tocmai din acest motiv şi pentru a le asigura elevelor lui Gheorghe Tadici şi Seviştean Popa o atmosferă de vis în tribune, oficialii clubului vâlcean au decis ca intrarea în Sala „Traian” la acest ultim meci de pe teren propriu din Liga Naţională să fie gratuită.

Dinu a primit cupa şi a deschis şampania

Imediat după terminarea meciului cu clujencele a avut loc festivitatea de decernare a titlului naţional. În afara şefului FR Handbal, Cristian Gaţu, însoţit de câţiva oficiali ai forului din Capitală, evenimentul a fost onorat de prezenţa primarului Râmnicului, Mircia Gutău, a prefectului Anuţa Handolescu, dar şi a altor personalităţi politice locale. În uralele spectatorilor, pe rând, fiecare jucătoare a primit medaliile şi tricourile aferente, iar apoi Luminiţa Dinu a ridicat deasupra capului marele trofeu recucerit de Oltchim după cinci ani de zile. Tot portarul Oltchim-ului a deschis şi sticla de şampanie, pe care-a turnat-o apoi în cupa primită. A urmat obişnuitul tur de onoare, atunci când handbalistele lui Tadici au dat mâna cu toţi spectatorii de pe marginea terenului, iar în final, suporterii fideli s-au fotografiat cu favoritele.

Declaraţii

Ioan Gavrilescu: „Aduc mulţumiri sincere tuturor jucătoarelor. Sunt foarte mişcat şi am o stare de spirit extraordinar de plăcută pentru faptul că acestea au muncit enorm de mult şi ne-au adus acum o mare satisfacţie. Este însă numai 33 la sută din întreaga sferă a satisfacţiei pe care sperăm să v-o oferim în întregime în următoarele 3-4 săptămâni”.
Gheorghe Tadici: „Decât să ne compătimească lumea mai bine să ne invidieze! Avem satisfacţia cuceririi unui titlu cu maxim de puncte, am luat şi titlul de golgheteră a campionatului, suntem echipa cu cele mai multe goluri marcate, cu cele mai puţine primite şi nu ne vom opri aici. Vrem să câştigăm şi Cupa României, ca să rezolvăm şi cel de-al treilea obiectiv. După care vine finala Cupei Cupelor, care, alături de titlul naţional, mi se pare la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă, pentru că e un trofeu european”.
Luminiţa Dinu: „Ne bucură faptul că după atâta muncă am reuşit să obţinem un nou titlu naţional pentru Oltchim. Merită să munceşti un an pentru o asemenea performanţă. Îmi era dor de atmosfera de aici de la Vâlcea, de aceea m-am şi întors. Acesta e însă doar începutul, acum urmează Cupa României şi apoi finala Cupei Cupelor”.
Steluţa Luca: „Suntem în continuare conştiente de ce ne aşteaptă, ar fi păcat să ratăm cumva Cupa României şi Cupa Cupelor, pentru că s-a depus un efort foarte mare şi cred că merităm după atâta muncă să le câştigăm. Şi pentru noi ar fi frumos, şi pentru sponsorul nostru, şi pentru suporterii pe care-i avem”.

Ionela Gâlcă – golghetera sezonului

Deşi mai era de jucat o etapă în Liga Naţională, tot cu prilejul decernării titlului de campioană pentru Oltchim, oficialii federaţiei au purces şi la acordarea distincţiei pentru golghetera sezonului. „Trofeul Simona Arghir” – numele sub care este recunoscută în ţară această distincţie, a revenit vâlcencei Ionela Gâlcă. De altfel, în meciul Oltchim – „U” Jolidon s-a produs  şi duelul dintre primele două golghetere ale campionatului, câştigat până la urmă tot de Ionela Gâlcă, marcatoare a şapte goluri, faţă de numai cinci ale Mihaelei Senocico-Ani. Dacă mai spunem şi că Gâlcă a irosit cu nonşalanţă alte trei aruncări de la 7 metri, plus alte câteva contraatacuri avem clar o evidenţă netă a diferenţei de valoare dintre cele două handbaliste.

Banchet la „Alutus”

Seara de joi a fost una festivă pentru jucătoarele de la Oltchim. Pentru a celebra cum se cuvine cel de-al treisprezecelea titlu de campioană naţională, conducerea clubului vâlcean le-a oferit handbalistelor posibilitatea să se destindă într-un cadru mai intim, la Restaurantul „Alutus”, acolo unde-a avut loc banchetul oficial. Spre miezul nopţii şi-a făcut apariţia şi directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, venit special din străinătate pentru a le felicita pe campioane.

Cine primeşte primă maximă?

Parcursul excelent în campionat şi-n Cupa Cupelor va face ca unele dintre jucătoarele care-au dus greul la Oltchim să fie recompensate la final cu prime maxime pentru eforturile depuse. Aşa cum Tadici a anunţat încă de la începutul sezonului, nu toate handbalistele pe care le pregăteşte vor fi răsplătite la fel pentru efortul depus. Unele au jucat mai puţin, altele mai mult, altele mai bine, unele mai slab, iar Tadici a alcătuit pentru fiecare în parte câte o fişă de evaluare. Până acum, antrenorul vâlcencelor nu a întocmit însă lista de premiere, dar a trecut deja în revistă câteva nume de jucătoare care vor încasa prima maximă: „Nu este încă bătută în cuie acea listă, dar se conturează deja câteva nume. Dinu va fi sigur una dintre jucătoarele cu primă maximă, Gâlcă, Maier, Meiroşu, Luca, Beşe, Ardean la fel”.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button