Politica

Geoană, suporter al echipei de handbal Oltchim

PSD a organizat, vineri, la Craiova, primul miting pentru demiterea lui Traian Băsescu. La manifestaţie au fost prezenţi preşedintele social-democraţilor, Mircea Geoană, cât şi şeful de campanie al PSD, Titus Corlăţean, care a anunţat că partidul său va milita activ pentru demiterea preşedintelui. Mircea Geoană a vrut şi a şi reuşit să demonstreze că poate strânge mai mulţi oameni decât Traian Băsescu. În acest sens, el le-a cerut liderilor judeţeni ca, în perioada până la referendum, să organizeze câteva mitinguri ale susţinătorilor PSD. Primul a fost vineri, la Craiova, unde au fost chemaţi toţi membrii din zona Olteniei. La manifestarea de la Craiova au participat peste 200 de membri PSD Vâlcea şi liderii locali din întregul judeţ.

Ion Cîlea a anunţat că Mircea Geoană i-a promis că vine la Vâlcea cu ocazia finalei Cupei Cupelor la handbal. Mircea Geoană este, potrivit lui Cîlea, un iubitor de handbal şi un suporter fidel al echipei Oltchim.   

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button