Liga IV

Unirea Tomşani, echipa cea mai imprevizibilă din Liga a IV-a

* al doilea succes din campionat, obţinut în 9 jucători

Victorie cu Flacăra Horezu, eşec de cartea recordurilor pentru acest eşalon (17-0 cu CSM), după care a urmat un nou succes, de această dată cu Cozia Rm. Vâlcea. Cam acesta a fost parcursul ultimelor etape pentru Unirea Tomşani, o echipă mai mult decât surprinzătoare, dacă ţinem cont de aceste runde. Totuşi, dacă ne gândim la atmosfera care se creează la Tomşani la fiecare meci, nu e greu de imaginat cum de au reuşit să învingă Cozia Rm. Vâlcea (echipa câştigătoare a campionatului în sezonul trecut), după umilinţa suferită pe sinteticul din Zăvoi în urmă cu mai bine de o săptămână.

Debutul meciului nu anunţa o aşa surpriză, mai ales că oaspeţii au preluat conducerea, intrând la pauză în avantaj. Se prefigura o victorie a Coziei, aşa cum se aşteptau şi oficialii acestei echipe care prevăzuseră chiar două victorii consecutive ale formaţiei lor, cu Unirea Tomşani şi Forestierul Băbeni, însă planurile le-au fost date peste cap de gruparea coordonată de Mihai Diaconescu. Gazdele au reuşit să egaleze prin Tomescu, au pierdut şi doi jucători ce au fost eliminaţi de pe terenul de joc, conform spuselor celor de la Tomşani, şi totuşi au reuşit să câştige, pentru a doua oară în acest campionat. S-a terminat 2-1 pentru Unirea, golul victoriei formaţiei gazdă fiind înscris de Dumitrescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button