Liga IV

Primarul Şerban, înfrânt de ziua lui

Sportul Rm. Vâlcea, liderul la zi al eşalonului de elită judeţean, s-a străduit sâmbătă, 14 aprilie, pentru a-i oferi în dar, cu ocazia aniversării, primarului de la Popeşti, Constantin Şerban, o înfrângere. Chiar dacă au condus cu 1-0, Roşoagă şi compania s-au văzut egalaţi chiar înainte de pauză. În a doua parte a meciului au reuşit să treacă din nou în avantaj datorită unei greşeli a tânărului portar al Luncavăţului, însă gazdele au revenit din nou, la doar câteva minute, restabilind egalitatea. De aici s-a cam rupt meciul. Oaspeţii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă pe care-au valorificat-o, iar în ultimele minute ale jocului au stabilit scorul final, de 4-2 pentru Sportul.

„A fost un meci frumos. Puteam să batem. Nu sunt supărat că n-am învins. Băieţii mei au jucat şi chiar şi-au dorit mai mult, dar atât s-a putut. Am avut suspiciuni la câţiva jucători pe care nu i-am băgat în teren. Iar cei care-au jucat n-ar fi putut să mă trişeze chiar de ziua mea. Am fost mulţumit de ce-au arătat, aşa că nu mi-au stricat ziua”, a mărturisit Şerban. Pentru Luncavăţul Popeşti a jucat în acest meci şi poştaşul Cătălin Sima care se îndepărtase de echipă după meciul de la Horezu, câştigat de popeşteni. Atunci, după ce marcase un gol, primarul Şerban a vrut să-l înlocuiască, Sima n-a fost de acord cu acest lucru, şi s-au iscat nişte discuţii. Lucrurile au intrat pe făgaşul normal o dată cu partida recent disputată, cu Sportul Rm. Vâlcea. „Ne mai certăm, ne mai împăcăm, că aşa e la fotbal”, a comentat primarul legat de acest subiect. (Simona Sima)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button