Liga IV

Primarul Litoiu din Zatreni acorda sprijin constant fotbalului

Primarul Liţoiu din Zătreni acordă sprijin constant fotbalului

 

Revenită în elita fotbalului judeţean vâlcean după mulţi ani, echipa Olteţul Zătreni a avut o comportare meritorie în acest tur de campionat. Deşi se află în zona periculoasă a clasamentului, cei din Zătreni nu se tem şi spun că-n primăvară pot să-şi asigure prezenţa pentru încă un sezon în Liga a IV-a.

Primarul comunei, Constantin Liţoiu, este omul care-a susţinut echipa de fotbal şi s-a bucurat la rândul său alături de jucători pentru promovarea din vara trecută. În ultimul timp însă, arbitrajele potrivnice, dar şi indisciplina jucătorilor din formaţia pe care-o sprijină financiar, l-au cam nemulţumit pe Liţoiu. Este suficient să amintim aici de meciul cu „scandal şi bătaie”, jucat la Zătreni împotriva echipei Alma Lex Drăgăşani, atunci când arbitrul asistent Ghinea, şi nu numai el, ci şi centralul Croitoru, au fost bruscaţi şi loviţi de jucătorii de la Olteţul. O confruntare despre care primarul Liţoiu nu vorbeşte aşadar cu mândrie: „La primul gol al oaspeţilor erau doi jucători în ofsaid. Unul cu un metru şi altul cu doi metri. Eu eram pe linie cu arbitrul asistent şi cu cei doi jucători. Le-am zis atunci arbitrilor că dacă şi când sunt acolo şi văd tot ce se întâmplă mă fură, atunci n-are rost să mai stau ca să mă îmbolnăvesc şi am venit în Primărie. Asta s-a petrecut în prima repriză, aşa că a doua parte a meciului, atunci când Ghinea a fost lovit, nu am mai văzut-o deloc. Cred că arbitrii au venit atunci cu lecţia învăţată, că trebuie să promoveze adversarii, pentru că sunt de la oraş sau mai ştiu eu ce! Pe mine nu rezultatele mă supără, sunt conştient că nu putem să ne luptăm cu Flacăra Horezu, cu Minerul Berbeşti, sau cu CSM-ul. M-a deranjat şi faptul că eu mă preocup de jucători, investesc în această echipă, le creez toate condiţiile, iar ei pe teren încep să-şi facă singuri dreptate. Atunci, noi, cei care băgăm banii în această echipă, ce rol mai avem?”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button