Liga Nationala

Stele cazatoare

 Curăţenie între „galactice”

Stele căzătoare

* Gheorghe Tadici a renunţat în această săptămână la trei handbaliste din lotul pe care l-a avut la dispoziţie după venirea la Vâlcea * Ileana Bistriceanu vrea să joace în Spania * Marcu şi Cristoaica pleacă la alte echipe din Liga Naţională

Anunţată după meciurile cu Antwerpen din Cupa Cupelor, renunţarea la unele jucătoare din lotul echipei Oltchim a devenit certitudine. Prin prisma evoluţiilor mai puţin convingătoare din acest sezon, trei jucătoare se află pe picior de plecare. Gheorghe Tadici a hotărât că nu mai este nevoie de serviciile portarului Ileana Bistriceanu, ale pivotului Anişoara Marcu şi ale extremei Aurelia Cristoaica. Despre direcţia pe care-o vor lua cele trei jucătoare nu se ştie încă nimic precis, însă există zvonuri care spun că deocamdată Bistriceanu se află în tratative cu echipe de peste hotare, din Germania şi Spania, iar Marcu şi Cristoaica ar putea ajunge la o echipă din Liga Naţională. S-a stabilit ca Georgeta Grigore să rămână în continuare la Oltchim.  „Ileana Bistriceanu a primit o ofertă scrisă din partea clubului german Buxtehude, însă ea ar dori să meargă să joace în Spania, la Ribarroja, o altă fostă adversară a Oltchim-ului din cupele europene. Motivul pentru care ar prefera echipa iberică este acela că soţul ei lucrează actualmente în Spania. Despre Anişoara Marcu şi Aurelia Cristoaica ştiu doar că au primit oferte de la mai multe echipe din Liga Naţională. De la Constanţa, Roman, Cluj-Napoca şi Tg. Mureş. Depinde numai de ele unde vor să meargă să joace. Deocamdată vor mai rămâne aşadar la Vâlcea doar 18 jucătoare, abia de la 1 ianuarie 2007, urmând ca efectivul să fie redus la 16”, mărturiseşte antrenorul Oltchim-ului, Gheorghe Tadici.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button