Cine-i poate opri?
CSM Drăgăşani – Rapid Voiceşti 11-0 (4-0)
Dacă până acum la CSM golurile era apanajul lui Sticlaru şi Pîrvoiu, iată că alături de cei doi pe lista marcatorilor apar jucători din toate liniile, semn că jocul combinativ începe să se dea roade, iar relaţiile de joc încep să se cristalizeze din ce în ce mai bine. În ciuda înfrângerii suferite, Rapid Voiceşti, cu o echipă tânără cu mulţi juniori, struniţi de pe margine de Florin Vătafu, a demonstrat că politica dusă de acesta va da roade în viitorul apropiat. Pe parcursul jocului au ieşit în evidenţă doi juniori – Vătafu (n.1990 – Rapid Voiceşti) şi Bălan (n.1988 – CSM Drăgăşani) care, dacă şi în continuare se vor pregăti, vor avea un cuvânt de spus nu numai în fotbalul judeţean. Dacă până acum adversarii întâlniţi de CSM au recunoscut superioritatea evidentă a noului club înfiinţat, politica actualei conduceri este de a găsi echipe pentru mai multe jocuri amicale, echipe de nivel superior în care conducerea tehnică să poată evalua stadiul la care s-a ajuns. Deja s-au purtat discuţii ca în săptămânile viitoare echipa să întâlnească FC Oltchim şi juniorii lui FC Argeş (grupele conduse de Eduard şi Ilie Bărbulescu). Revenind la jocul de la Voiceşti să spunem că marcatori au fost: Pîrvoiu (minutele 12, 55, 75), Sticlaru (minutele 6, 7), Ziber (minutele 32, 66), Olteanu (minutul 50), Bălan (minutul 72), Mitală (minutul 85), Diaconu (minutul 66 – autogol)
Au evoluat formaţiile:
CSM Drăgăşani: Vlada – Mitală, Trască, Ciocea, Stăvaru, Ziber, Dandea, Olteanu, Stanciu, Pîrvoiu, Sticlaru. Au mai jucat: Tîrziu, Bălan, Erciulescu, Turică.
Rapid Voiceşti: Chelba – Truică, Munteanu, Diaconu, Popescu, Sandală, Dursan, Proteasa, Constantin, Vătafu, Moroşan. Au mai jucat: Vărzaru şi Zinca.
A arbitrat la centru Petre Mihai ajutat de Mihai Maria şi I. Antonache(toţi din Drăgăşani). Observator AJF: V. Neacşu (Drăgăşani).
Încetul cu încetul alături de echipă
Foştii fotbalişti plecaţi din fotbalul drăgăşenean doresc nu numai cu inima afirmarea echipei, a jucătorilor într-un fotbal cât mai bine organizat: Daniel Stanciu (fostul portar al lui Dinamo Bucureşti, Selena Bacău şi FC Argeş) şi Sabin Hera (fost Oltchim Rm. Vâlcea) prin experienţa lor au contribuit şi vor contribui şi prin sfaturile lor alături de conducerea tehnică la un parcurs cât mai bun al echipei.