Politica

Pesedistul Gigi Matei, sustinut si de PRM

Pesedistul Gigi Matei, susţinut şi de PRM

 

Indiferent cât de baron local a fost, este sau va fi candidatul PSD, recte Gigi Matei, pentru funcţia de viceprimar al Râmnicului, acesta va fi susţinut necondiţionat de PRM, sau mai exact de singurul consilier municipal peremist, Marin Popescu, Ion Nuică, doar în acte membru al Partidului România Mare, ştiindu-se că dansează după alte jocuri decât cele cunoscute şi plăcute lui Nicolae Pătru. Şansele de reuşită ale baroneţului Matei de a deveni viceprimar sunt ipotetic vorbind de aproximativ unu la patru, într-o situaţie reală însă ele tinzând mult spre zero. De altfel, nici n-ar fi indicat pentru Râmnic să aibă un astfel de edil. S-a văzut foarte clar săptămâna trecută cum, din postura de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local, s-a umflat fasolea-n el ceva de speriat, încercând oarecum să intre în pielea lui Mircia Gutău şi luându-l la caterincă de-aia de trei lei pe liberalul Ion Nicolae, frumoxul de el, cică „minerul”. Vă daţi seama se s-ar mai balona la fire dacă ar ajunge, Doamne fereşte!, viceprimar, ori, şi mai grav, primar. Ce dezastru! Ce ruşine! Ce prăpăd!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button