Diverse

Bun venit în fotbalul judetean CSM-ului Dragasani

Bun venit în fotbalul judeţean CSM-ului Drăgăşani

O mare dorinţă a drăgăşenenilor s-a împlinit. Zilele acestea, primarul municipiului Drăgaşani, Gheorghe Iordache, împreună cu doctorul Alin Pavelescu şi cu omul de fotbal Sandu Şocu au semnat în faţa notarului actul de constituire al Clubului Sportiv Municipal Drăgăşani. Club ce se doreşte, cu ajutorul Primăriei din Drăgăşani, să devină, un model de organizare în fotbalul judeţean.

În următoarele zile, Consiliul Local va lua act de proiectul de hotărâri al Comisiei de Domenii privind înfiinţarea clubului, astfel ca acesta să capete personalitate juridică, putând fi afiliat şi la FRF, urmând să-şi deschidă şi alte secţii (atletism, handbal, etc). De o mare receptivitate au dat dovadă în acest sens primarul Gheorghe Iordache şi preşedintele Comisiei Cultură, Sport şi Sănătate, profesorul Dan Binişor, care văd în realizarea acestui obiectiv împlinirea unui vis al sportivilor din Drăgăşani de a activa în cadrul unui club cu adevărat aşezat pe temelii profesioniste. Se va apela la profesorii şi antrenorii din oraş pentru a înfiinţa şi un puternic Centru de Copii şi Juniori (iar aici trebuie amintite numele unor şlefuitori de talente precum Alexandru Morariu, Adi Lupu, Narcis Enăchescu şi Tavi Mâţoc). În viitorul apropiat se intenţionează înscrierea în Campionatul Naţional de juniori-republicani a două echipe, iar în urma discuţiilor ce vor avea loc până la sfârşitul acestei săptămâni, cu toţi factorii implicaţi în fotbalul drăgăşenean, se va şti şi noul statut al echipei de seniori. Pentru fotbalul întregului judeţ şi pentru sportul vâlcean în general, înfiinţarea acestui club este o premisă a abordării cu mult profesionalism nu numai a sportului-rege, ci şi a celorlalte discipline sportive care au adus numeroase medalii municipiului Drăgăşani.

Daniel ROHATINOVICI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button